Proiectul a trecut a doua oară prin dezbaterea consilierilor generali, după ce în ședința din 18 octombrie a fost respins. De această dată, el a fost aprobat cu ajutorul voturilor consilierilor de la PMP. Doi consilieri generali PSD s-au abținut de la vot, între ei fiind și fostul președinte de ședință, Orlando Culea, care a criticat-o pe Gabriela Firea în ultimul timp, reproșându-i că propune proiecte spre aprobare doar pentru propria sa imagine, fără să se consulte cu consilierii social-democrați.
Potrivit proiectului de hotărâre, la sfârșitul anului trecut, în România erau aproape 6 milioane de autoturisme de înmatriculare în circulație, iar în ultimii trei ani, numărul lor a crescut, inclusiv în județul Ilfov, ceea ce a dus implicit la aglomerarea Capitalei.
Primăria spune că traficul din Capitală s-ar putea reduce cu 25 la sută dacă autorităţile locale includ serviciile de car-sharing, car-pooling şi bike-sharing în planurile de mobilitate urbană. De aici și propunerea de a deconta combustibilul folosit de cetăţenii din regiunea Bucureşti-Ilfov până la valoarea de 500 de lei, dacă folosesc în comun un autoturism pentru a merge în aceeaşi direcţie sau cu aceeaşi destinaţie.
Tot prin acest proiect, municipalitatea vrea să înfiinţeze și un sistem de car-sharing cu autoturisme ecologice, electrice sau hibride, şi un altul de bike-sharing, precum şi un sistem de transport elevi, cu microbuze.
Deși conține mai multe idei pentru trafic, proiectul nu conţine niciun cost aproximativ sau impactul pe care l-ar avea implementarea acestui program.