În Teleorman, am găsit familia care nu există pentru Protecția Socială

Adriana și Mihai Marinescu sunt pregătiți sufletește să înfrunte iarna înarmați cu o plapumă. Tavanul din camera în care se află soba s-a prăbușit acum câteva luni. Casa bătrânească, unde au locuit și părinții lui Mihai, e o veritabilă ruină. Pereții cad la propriu, și pe dinafară, și pe dinăuntru. Nu e singura locuință în starea asta din satul Trivalea-Moșteni, Teleorman.

Centenar Solidar: Regatul lor pentru o plapumă. În Teleorman, am găsit familia care nu există pentru Protecția Socială! / VIDEO

Cu găinile în cămară

„Noi ne-am obișnuit, nu ne e frică să dormim înăuntru”, spune Adriana, 32 de ani. Și ea, și Mihai, 41 de ani, se află la a doua căsătorie. Adriana nu poate avea copii, Mihai are o fiică măritată și un băiat de 13 ani, care locuiește cu mama lui. „Am încercat să-l țin cu mine, dar n-am condiții pentru un copil”, spune tatăl.

În camera bună și în tindă, sunt pături întinse peste tot, pe pereți, pe podeaua de pământ, să țină departe frigul. În spațiul unde era cămara scurmă de zor vreo zece găini și un cocoș roșcat. Un sac de porumb, plin pe trei sferturi, stă rezemat în ușa cotețului improvizat. Găinile astea, un câine care păzește un foc de frunze și o sumedenie pisici cuibărite prin colțuri ca fantomele sunt toată averea soților Marinescu.

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

Centenar Solidar: Regatul lor pentru o plapumă. În Teleorman, am găsit familia care nu există pentru Protecția Socială! / VIDEO

Muncesc pentru ciorbă sau câțiva lei

Familia nu are niciun venit. Mihai lucrează prin sat, ajută la renovarea bisericii sau la alte treburi, Adriana face curat prin gospodăriile oamenilor, „dau cu mătura, car lemne de la pădure, din astea”. Pentru o zi de lucru, primesc câte 20-30 de lei, „cât dă omul”, precizează Mihai. A lucrat pe șantier, dar firma care-l angajase a concediat toți muncitorii din zonă. A luat alții, din altă parte, mai tineri, mai ieftini. O vreme, Mihai a primit ajutor social, 141 de lei lunar, dar n-a mai avut bani să se ducă la Videle, să depună dosar.

Centenar Solidar: Regatul lor pentru o plapumă. În Teleorman, am găsit familia care nu există pentru Protecția Socială! / VIDEO

Mihai și Adriana nu sunt căsătoriți cu acte. Pentru că, după divorț, Adriana s-a trezit fără buletin, document luat „ostatic” de fostul soț. Ar trebui să plătească un avocat, să-și recupereze actul de identitate. „Trebuie să îmi fac alt buletin, dar am nevoie de bani, să umblu la tribunal”, zice Adriana. Fără buletin, nu are cum să primească vreo formă de ajutor social. Nu sunt o familie de asistați, sunt familia care nu există pentru Protecția Socială. Niciun funcționar de la primărie sau de la județ nu a venit vreodată să-i întrebe de sănătate.

Așa se face că Adriana și Mihai trăiesc de azi pe mâine, uneori mănâncă, alteori nu. Uneori prăjesc cartofi, alteori primesc de la vecini o farfurie de ciorbă cu „bucată”, adică o ciorbă care are și carne în ea.

Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal
Recomandări
Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal

 

Fiii ploii, în casa vântului

Greu de spus dacă au un acoperiș, mai ales când plouă. Cert e că nu au curent electric, gătesc la un aragaz cu butelie. La iarnă, nu vor avea unde face focul. „Mai punem o plapumă pe noi, ne încălzim așa, doar n-o să murim”, se încurajează Adriana. Părinții ei sunt săraci, părinții lui Mihai au murit. Nu primesc ajutor decât de la preotul satului, Bogdan Nedea, care le mai găsește de muncă pe ici, pe colo.

Adriana are opt clase, Mihai, șase clase. Nu-și imaginează viața altfel, în altă parte. Cel mult visează să treacă Oltul. „Unde să plecăm? Poate după baraj. Dar și acolo… ehe, e greu. Peste tot e greu”, spune femeia, uitându-se în zare. Barajul de la Strejești e la 1 km distanță.

Centenar Solidar: Regatul lor pentru o plapumă. În Teleorman, am găsit familia care nu există pentru Protecția Socială! / VIDEO

Adriana și Mihai se iubesc și sunt hotărâți să reziste împreună, în marginea lor de sat, în casa care pare că-și ia elan de pe loc ca într-o bună zi să pornească la vale, cu tot cu găinile din cămară și cu lumânările care țin loc de becuri.

Pentru la iarnă,  Adriana și Mihai Marinescu au nevoie de reparații capitale la casa lor, de alimente, de haine groase și de șansă.

Cei care vor să-i ajute pot scrie un mail la adresa ajutacopiii@ringier.ro sau pot dona bani în conturile deschise la Raiffeisen Bank de Fundația Ringier, precizând la detaliile de plată numele familiei ajutate. În acest caz, Marinescu Adrian:

Mulțumim, Klaus! Aroganța, lăcomia și servilismul au produs, în mod uimitor, speranță
Recomandări
Mulțumim, Klaus! Aroganța, lăcomia și servilismul au produs, în mod uimitor, speranță

RO29 RZBR 0000 0600 1552 6176- RON

RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177- EURO

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce afaceri deține și câți bani face soția lui Călin Georgescu. Cristela este practician holisitic iar pandemia i-a închis cabinetul din Austria
FANATIK.RO
Ce afaceri deține și câți bani face soția lui Călin Georgescu. Cristela este practician holisitic iar pandemia i-a închis cabinetul din Austria
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Observatornews.ro
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI