Cei doi copii știu deja că mama lor este artistă. Sunt obișnuiți să o vadă la televizor și au fost chiar și la concertele ei. Cu toate acestea, de fiecare dată, despărțirea, chiar și pentru o seară de mama lor, este una destul de grea. În timp ce David, 7 ani, s-a mai obișnuit cu plecările Andrei, Eva încă nu se poate împăca cu ideea și, nu de puține ori, plânge cu „lacrimi de crocodil”.

VIDEO/ Cum reacționează copiii când Andra pleacă de acasă. «Se lasă cu plâns»

„Au crescut văzând că mami e la televizor. La diferite concerte au venit cu mine, știu despre ce e vorba. Dar nu e ușor. Se lasă cu plâns câteodată. Vă dați seama ce e în sufletul meu”, a declarat Andra pentru Libertatea.

În ciuda programului extrem de încărcat, artista este o mama-model. Se trezește dimineața, pentru a-și pregătii copiii și petrece timp suficient cu ei.

„Știu la cât mă trezesc, la 7 dimineața, în timpul săptămânii, pentru că pregătesc copiii de școală și grădiniță. În weekend, depinde unde sunt, Arad, Cluj, Craiova”, a adăugat aceasta.

A reușit tot ce și-a propus

Artista a mai spus că pe plan professional a reușit cam tot ce și-a propus.

„M-am născut cântând și mi s-a părut normal să trec prin toate etapele astea. Muzica era normalitatea, familia a venit pe parcurs. Adică m-am măritat, am făcut copii. Știam cum e să cânți, dar nu cum să fii mamă. Copiii mei sunt cea mai mare realizare, cea mai mare satisfacție a sufletului, după atâți ani de carieră, deși am făcut lucruri la care am visat toată viața”.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu


Citește și:

Peste 36.000 de fapte de violență în familie într-un an. La Spitalul Universitar de Urgență București a fost deschis un centru pentru victimele violenței domestice

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI