La 100 de ani, general-maiorul Ion Dobran se mândrește cu o sănătate de fier. Și-a alcătuit un mic muzeu al aviației într-una din camerele casei. A adunat machete de avioane, poze ale foștilor camarazi, piloți de vânătoare, cărți, inclusiv o carte despre el, articole din ziare, un steag tricolor.

„Prima oară când am văzut un avion de aproape eram școlar de gimnaziu. Mi s-a părut urât, o adunătură de pânze. Nu credeai că poate să țină mare lucru. Am fost foarte decepționat. Dar atunci mi-am zis că voi deveni pilot. Deși părinții sperau că voi uita ideea asta, peste câțiva ani, am dat examen la școala de aviație din Cotroceni, pe 1 septembrie 1939”.

„Putem fi o țară de bază a Europei”

Generalul Dobran a dus peste 70 de lupte aeriene, la Est, până la Stalingrad, în țară, la apărarea Ploieștiului, apoi în Vest. Cele mai grele momente din război? „Luptele cu americanii. Rușii aveau și ei avioane, dar n-aveau școală. 6-8 avioane de-ale lor le puteam înfrunta cu 2-3 avioane de-ale noastre. Dar cu americanii, eram copleșiți numeric. Zi de zi, se întâmpla să cadă un avion de-al nostru. Și eu am fost lovit de câteva ori, dar, cu șansă, zodia Vărsătorului de Apă cred că m-a apărat. Iată-mă la 100 de ani, în bună stare și cu speranța că patria asta întregită la 1918 va fi una dintre țările de bază ale Europei”.

Cât de important este portofoliul primit de România în Comisia Europeană. Europarlamentar PNL: „E gol, zero competențe”
Recomandări
Cât de important este portofoliul primit de România în Comisia Europeană. Europarlamentar PNL: „E gol, zero competențe”

VIDEO/ Oameni de-o vârstă cu țara. Pilot de vânătoare Ion Dobran: “S-avem conducători mai cu inimă și mai cu cap!”

Cel mai greu moment pe timp de pace? “A venit regimul comunist, care a desființat unitățile militare și a băgat la închisoare o mulțime de oameni. Camarazii mei erau arestați noaptea, luni bune am trăit cu spaima în suflet, cu inima strânsă, să nu cad pradă sistemului. Din casa asta am fost dați afară timp de 20 de ani, a fost folosită de gospodăria de partid. Am fost persecutați și urmăriți din aproape în aproape”.

„Dragostea de țară ne ține legați”

Despre politicienii de azi? „Nu sunt mulțumit de guvernele care au urmat după 1989. Nu reușim să avem o guvernare stabilă și hotărâtă. Poate va veni cineva mai cu inimă și, în același timp, mai cu cap, să țină țara asta pe linia de plutire. La vot am fost totdeauna. În speranța că vor ieși cei pe care i-am ales, dar n-au prea ieșit”.

VIDEO/ Oameni de-o vârstă cu țara. Pilot de vânătoare Ion Dobran: “S-avem conducători mai cu inimă și mai cu cap!”

Generalul Dobran e la curent cu toate noutățile din domeniul militar și constată că se instalează „o nesiguranță tot mai mare. Rusia, cu puternica ei armată, e o permanentă amenințare”.  „Mă bucură unele lucruri neașteptate, cum e Catedrala Mântuirii Neamului. O realizare nemaipomenită, europeană, aș zice”.

Ce e dragostea de țară? „Dragostea de țară e ceea ce ne ține legați, e conștiința că trebuie să apărăm împreună acest teritoriu unde ne-am născut. Dragostea de țară ne dă oarecare certitudine că va fi bine până la urmă”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rusia amenință pe față România. „Moscova ar putea bombarda ținte militare”. Ce țări mai sunt în vizorul Kremlinului
Știrileprotv.ro
Rusia amenință pe față România. „Moscova ar putea bombarda ținte militare”. Ce țări mai sunt în vizorul Kremlinului
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Libertateapentrufemei.ro
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Orașul care ar putea fi lovit de un val ”de câțiva metri înălțime”. Zeci de mii de oameni sunt în pericol
FANATIK.RO
Orașul care ar putea fi lovit de un val ”de câțiva metri înălțime”. Zeci de mii de oameni sunt în pericol
Leonard Doroftei a povestit prin ce a trecut în Canada: „Aveam zile în care nu puteam să mănânc. Plecau târâș!”
GSP.RO
Leonard Doroftei a povestit prin ce a trecut în Canada: „Aveam zile în care nu puteam să mănânc. Plecau târâș!”
Leguma, cultivată la greu în România, la care prețul a explodat în acest an. Cât a ajuns să coste astăzi
FANATIK.RO
Leguma, cultivată la greu în România, la care prețul a explodat în acest an. Cât a ajuns să coste astăzi
Raluca Bădulescu și-a făcut cont pe OnlyFans. Cum pozează vedeta pe site-ul pentru adulți. Imagini necenzurate / FOTO
Unica.ro
Raluca Bădulescu și-a făcut cont pe OnlyFans. Cum pozează vedeta pe site-ul pentru adulți. Imagini necenzurate / FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
"Erau ultimii bani de înmormântare". Reacţia pensionarei jefuite de 450.000 de euro
Observatornews.ro
"Erau ultimii bani de înmormântare". Reacţia pensionarei jefuite de 450.000 de euro
Horoscop 18 septembrie 2024. Racii este bine să nu se lase în voia emoțiilor mai intense decât de obicei, dar nici să nu exagereze cu rațiunea
HOROSCOP
Horoscop 18 septembrie 2024. Racii este bine să nu se lase în voia emoțiilor mai intense decât de obicei, dar nici să nu exagereze cu rațiunea

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI