Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) vrea să protesteze în data de 10 ianuarie 2019, dată la care Comisia de Transport şi Turism a Parlamentului European (TRAN) va vâ

ota cele trei propuneri cheie ale Pachetului Mobilitate 1.

Transportatorii vor să protesteze în Belgia cu 10 camioane și 600 de persoane și se așteaptă ca permis pentru protest să fie emis în data de 27 decembrie.

Totodată, reprezentanţii transportatorilor negociază autorizarea unei procesiuni de 120 de camioane pe centura Bruxelles.

Restricționarea transportului de mărfuri

În data de 03.12.2018, Consiliul Miniştrilor de Transport din UE a adoptat poziţia sa (abordare generală) privind Pachetul de Mobilitate 1, iar transportatorii români susțin că măsurile vor restricționa cabotajul, adică transportul de mărfuri, libera circulație a mărfurilor fiind una dintre fundațiile pe care este construită Uniunea Europeană.

Principalele nemulțumiri sunt:

  • Restricţionarea cabotajului prin introducerea unei perioade de „răcire” (cooling-off) de 5 zile înainte ca alte operaţiuni de cabotaj să poată fi efectuate în aceeaşi ţară cu acelaşi autovehicul. Această restricţionare a cabotajului este o abatere a UE de la drumul spre piaţa liberă, susțin transportatorii.
  • Aplicarea regulilor detaşării la transporturile rutiere internaţionale, cu exceptarea tranzitului şi a transportului bilateral. Acesta din urmă este însă definit extrem de restrictiv: în drumul spre ţara de destinaţie şi în drumul de întoarcere, se permite o activitate suplimentară de încărcare/descărcare în ambele direcţii, fără a se încadra în regimul de detaşare, sau zero la plecare şi până la două (operaţiuni) în drumul de întoarcere. Pentru toate celelalte tipuri de operaţiuni, inclusiv pentru cabotaj, regimul de detaşare integrală se aplică începând cu prima zi a operaţiunii.
  • Interzicerea efectuării perioadei de repaus săptămânal normal în afara cabinei autovehiculului, deşi în documentele Preşedinţiei Austriece este recunoscută lipsa acută de spaţii de parcare sigure şi securizate în UE
  • Întoarcerea acasă a şoferilor cel puţin o dată la patru săptămâni – sau, în cazul în care şoferul alege să ia două repausuri săptămânale reduse, după trei săptămâni pe drum.
  • Obligaţia dotării tuturor autovehiculelor care efectuează operaţiuni de transport internaţional cu tahograf inteligent până la sfârşitul anului 2024.

Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare
Recomandări
Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare

Franța și Germania vor măsuri protecționiste

Pachetul de măsuri vizat de Uniunea Europeană vine după ce Germania și Franța au adoptat mai multe legi care țintesc restrângerea activității transportatorilor străini.

Pachetul cuprinde o propunere de Lege specială pentru aplicarea Directivei detaşării nr. 71/1996 la transporturile rutiere; o propunere de revizuire a Regulamentului 561/2006 privind timpii de conducere şi de odihnă ai şoferilor profesionişti; și o propunere de modificare a Regulamentului nr.1071/2009 privind accesul la profesie şi a Regulamentului 1072/2009 privind accesul la piaţa de transport rutier de marfă.

După adoptarea poziției Parlamentului European, pachetul va intra în procedură de armonizare a pozițiilor între Comisia Europeană, Consiliul de Transport UE și Parlamentul European, în vederea aprobării textului final.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Știrileprotv.ro
Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Orașul în care trăiesc cei mai mulți milionari. Numărul lor a trecut de 700
FANATIK.RO
Orașul în care trăiesc cei mai mulți milionari. Numărul lor a trecut de 700
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Elle.ro
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
"Un nenorocit de om, cum să facă aşa ceva". Filmul teribilului accident din Suceava, soldat cu cinci morţi. Trei familii înlăcrimate se pregătesc de înmormântare
Observatornews.ro
"Un nenorocit de om, cum să facă aşa ceva". Filmul teribilului accident din Suceava, soldat cu cinci morţi. Trei familii înlăcrimate se pregătesc de înmormântare
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii
HOROSCOP
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI