În Ploieşti, patinoarul s-a deschis la ora 10:00, când afară încă era frig şi termometrul nu indica 0 grade Celsius. Dar copiii abia aşteptau să intre pe gheaţă.

Şi unii părinţi şi-au pus patinele în picioare şi au intrat alături de cei mici în ring. Cei mai mulți au rămas, însă, pe margine, la soare, ţinând cu străşnicie de paharul cu ceai, cu ciocolată caldă sau cu vin fiert.

VIDEO | A doua zi de Crăciun, la patinoar sau în parc: "Era prea frumos să stăm în casă"!

„E frumos afară. E prima dată anul acesta când îl aduc pe băiat la patinoar. Mi-ar fi plăcut să ningă, să fie zăpadă de Crăciun, dar e bine şi aşa, cu soare”, spune tatăl unuia dintre copiii intraţi pe gheaţă încă de la ora 10:00.

„Lăsaţi că e bine că nu a nins! Păi nu vă gândiţi că se blocau străzile, trotuarele, nu mai puteam merge pe nicăieri. Uite, aşa măcar putem veni cu maşina la patinaj”, vine replica unui alt părinte, care, mai în glumă, mai în serios, spune că n-ar mai trebui să ningă decât la munte.

VIDEO | A doua zi de Crăciun, la patinoar sau în parc: "Era prea frumos să stăm în casă"!

La doi paşi de patinoarul de la Sala Sporturilor din Ploieşti, este parcul Tineretului. La prânz, deja era cutreierat de sute de oameni, de toate vârstele. Pe alei, grupuri-grupuri se plimbau.

Pe lângă ei treceau în viteză câţiva tineri care ieşiseră să facă jogging (alergare – n.r.). Iar pe o bancă, în bătaia razelor soarelui, un cuplu admira crusta de gheaţă care s-a format peste noapte deasupra lacului.

Român cu Lamborghini, acuzat de ANAF că nu poate justifica investiția. Fiscul a evaluat bolidul la 1,8 milioane de lei și a cerut impozit pe venit. Cum s-a terminat procesul
Recomandări
Român cu Lamborghini, acuzat de ANAF că nu poate justifica investiția. Fiscul a evaluat bolidul la 1,8 milioane de lei și a cerut impozit pe venit. Cum s-a terminat procesul

VIDEO | A doua zi de Crăciun, la patinoar sau în parc: "Era prea frumos să stăm în casă"!

„Este rece, dar ne-am îmbrăcat gros şi stăm la soare şi este bine. E frumos afară, e o zi de iarnă frumoasă, nu bate nici vântul, nici nu plouă, nici nu ninge, e cum e mai bine”, spune bărbatul.

„Eh, ar fi fost frumos să ningă, dar asta e, dacă nu avem zăpadă, ne bucurăm de soare. Chiar dacă e rece, era prea frumos să stăm în casă”, completează soţia acestuia.

Şi zilele următoare va fi destul de cald în zona de sud a ţării. În Ploieşti vor fi maxime de până la 6-7 grade Celsius, la fel ca în Bucureşti, fără şanse prea mari de precipitaţii. Poate câteva ploi de scurtă durată.

Află ce să faci şi ce să nu faci în ziua de Crăciun ca să îţi meargă bine tot anul.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Știrileprotv.ro
Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Boris ajunge în România și aduce lapoviță și ninsoare la jumătatea lunii septembrie. Meteorologii vin cu vești proaste despre starea vremii
FANATIK.RO
Boris ajunge în România și aduce lapoviță și ninsoare la jumătatea lunii septembrie. Meteorologii vin cu vești proaste despre starea vremii
Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
GSP.RO
Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
Cele 6 lucruri pe care să nu le faci dacă vrei să te ocolească ghinionul în ziua de vineri, 13 septembrie. Mare atenție la al treilea
FANATIK.RO
Cele 6 lucruri pe care să nu le faci dacă vrei să te ocolească ghinionul în ziua de vineri, 13 septembrie. Mare atenție la al treilea
'Am băgat foarte mulți bani'. Imagini din apartamentul de 250.000 de euro al Andreei Tonciu / FOTO
Unica.ro
'Am băgat foarte mulți bani'. Imagini din apartamentul de 250.000 de euro al Andreei Tonciu / FOTO
"De o săptămână este acolo". Fotbalistul care a plecat de la FCSB are o soacră celebră: "Fata mea a nimerit un băiat bun" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
"De o săptămână este acolo". Fotbalistul care a plecat de la FCSB are o soacră celebră: "Fata mea a nimerit un băiat bun" | EXCLUSIV
"Şacalul", bănuit că a ucis mai multe femei. Gafe colosale făcute de anchetatori, înainte ca Delia să fie omorâtă
Observatornews.ro
"Şacalul", bănuit că a ucis mai multe femei. Gafe colosale făcute de anchetatori, înainte ca Delia să fie omorâtă
Horoscop 13 septembrie 2024. Fecioarele au în față o zi care vine cu un ajutor neprețuit pentru a dezlega anumite noduri interioare
HOROSCOP
Horoscop 13 septembrie 2024. Fecioarele au în față o zi care vine cu un ajutor neprețuit pentru a dezlega anumite noduri interioare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI