Liderul europarlamentarilor PSD, Dan Nica, spune că Junker condundă Guvernul cu Palatul Cotroceni, pentru că ceea ce spune președintele Comisiei Europene se aplică de fapt președintelui Klaus Iohannis, cel care „din motive pur electorale întreține o stare de conflict politic în relația cu Guvernul. Nu există niciun dubiu că mesajele eronate şi confuziile din declaraţiile domnului Juncker au ca sursă dezinformările coordonate de Cotroceni. Am văzut cu toţii acea notă apărută în media, care arăta clar implicarea politică a Angelei Cristea, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România, împotriva PSD. În mod normal, aceasta ar fi trebuit să fie schimbată imediat din funcţie. Faptul că domnul Juncker a menţinut-o, viciază din păcate, percepţiile şi opiniile pe care acesta le are despre România”, transmite Dan Nica, printr-un comunicat de presă. El mai atrage atenția că Junker nu a fost informat în legătură cu faptul că premierul Viorica Dăncilă a făcut în repetate rânduri apel la pace politică, la colaborare și consens pentru a asigura un președinție bună a României la Consiliul UE.
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan consideră că declarațiile lui Juncker sunt foarte grave: „Declaraţia preşedintelui Comisiei Europene confirmă că UE a pierdut încrederea în guvernul Dăncilă. Acest lucru e foarte grav. Pentru a conduce cu succes UE timp de 6 luni principalul ingredient de care ai nevoie este încrederea”.
![Cine a furat coiful și brățările dacice de aur, în Olanda: „100% sunt și români implicați”, susține ciminalistul Tudorel Butoi](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/190x190/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_62d3ff27086b8d0aed81480e6df0eb97.jpg)
Fostul ministru al Afacerilor Europene Victor Negrescu atrage atenţia că în lipsa consensului politic România nu va avea o preşedinţie de succes: „E un semnal de alarmă transmis de Comisia Europeană în sensul unui consens real între toate forţele politice şi toţi actorii instituţionali în tot ce înseamnă exercitarea acest mandat.„
Senatorul PSD Liviu Pop: „Domnul Iohannis trebuie să numească doi miniştri. Poate domnul Juncker îi spune domnului Iohannis să respecte decizia CCR. Acest lucru nu ştiu dacă l-a declarat, dar poate-i face o scrisoare deschisă şi-l roagă să nu saboteze Guvernul României în ce priveşte activitatea acestuia”.
Europarlamentarul independent, Cătălin Ivan declară că ne așteaptă șase luni de rușine europeană: „Şase luni în care miniştrii noştri, în frunte cu prim-ministrul ne vor face de râs constant, pentru că una e să-i ştii tu acasă, la guvern, la Palatul Victoria, şi alta să conducă şedinţe la nivel internaţional, cu experţi pe domenii din toată lumea, pentru că acolo nu mai poţi să ascunzi lipsa de competenţă”.
Senatorul PNL Alina Gorghiu comentează pe seama acuzațiilor, menționând că nu crede că a mai fost vreun alt stat care a preluat președinția rotativă, care să fie atât de criticat precum România.
![Primele imagini cu furtul tezaurului dacic de la Muzeul Drents din Olanda](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/190x190/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_60ae56e058cd050b65aef1fecee816af.jpg)
România va prelua de la 1 ianuarie 2019 preşedinţia semestrială a UE. Luna trecută, președintele Klaus Iohannis a declarat că țara nu este gata să-şi asume preşedinţia prin rotaţie a Consiliului UE.
![Oana Zăvoranu a povestit cum a obligat-o pe mama ei, Mărioara, să facă întrerupere de sarcină. Deși era doar o copilă, vedeta NU voia să-și împartă părinții cu nimeni. Ce a făcut când a aflat că mama ei era însărcinată](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_021872716ccfb8a8dcf14f832c241ca6.jpg)
![Imagini de la nunta Laurei Vicol cu patronul NORDIS! Ce rochie de mireasă a purtat avocata](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_7583377d3ecae6dcfd3271cdfbfd9c40.png)
![Gabriela Cristea s-a tuns ca Denise Rifai și tot Internetul a amuțit. Reacția lui Tavi Clonda: “Șoc și groază”. Pozele cu Gabriela, despre care vorbește toată lumea](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_a93747eec1a9a332cd76ce4e77e3eb99.jpg)
![Cuvintele care, de fapt, nu există în limba română. Le folosești în fiecare zi în tot felul de expresii. Puțini știu eroarea uriașă pe care o fac](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_6ea7cdcce05ac94614814c9d85611f6a.jpg)
![DESPĂRȚIRE neașteptată în showbiz! Cele două vedete se logodiseră recent, însă acum au pus capăt relației](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_c01896f2a209fe1d81eac3fa63a1e990.jpg)
![Să fie acesta ADEVĂRATUL MOTIV al despărțirii? Dezvăluirea făcută acum de Alexia Eram i-a uimit pe fani! Declaraţiile ei coincid cu versurile scrise de Mario Fresh. Detaliile care aruncă totul în aer!](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_39db1f701ad26604e138b31d15ffc82a.jpg)
![Ultimele ore din viaţa tinerei ucise de soţ, în Giurgiu. O zi scăldată în alcool şi sânge: "Sebi, ce ai făcut, Sebi?"](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_3efb94aa15b8c61be480c8a8c5697fa7.jpg)
![Horoscop 26 ianuarie 2025. Berbecii vor simți nevoia să schimbe atmosfera din jurul lor](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_0888c4ee27d7de63a5091f59075f252c.jpg)