Momentul a fost consemnat de George Potra, în lucrarea „Bucureştii de ieri”.
„În vara anului 1827, Constantin Bălăceanu, fost mare ban, îşi construise o casă pe Podul Mogoşoaiei (n.r. – acum Calea Victoriei), vecină cu a marelui postelnic Filip Lenş (n.r. – devenită Casa Vernescu) şi cam peste drum de unde începe actuala stradă Nicolae Iorga.
Deasupra camerelor de la parter scosese trei grinzi în afară, pe care voia să-şi facă balcon de unde, la aer curat, voia să privească în stânga şi în dreapta uliţei. Vecinii însă, din apropiere, s-au scandalizat şi au dat jalbă la domnie că boierul nu respectă obşteştile anaforale (n.r. – proclamațiile domnitorului), care nu îngăduie să se mai construiască case cu cicmale (n.r. – zidiri făcute deasupra parterului, ieşite în afara construcţiei), streşini sau tarabe (n.r. – obloane care se ridică și se lasă).
În urma acestor reclamaţii, domnul Grigore Ghica a oprit lucrarea până la noi dispoziţii şi a dat ordin marilor boieri, în număr de 20, să se adune la Curtea domnească, să cerceteze vechile orânduieli şi să raporteze cum trebuie să se urmeze.
În anaforaua (n.r. – aici, raportul făcut domnitorului) prezentată, boierii arată că au cercetat vechile dispoziţii, dar n-au găsit nicăieri că este sau nu voie să se construiască balcoane, menţionându-se că nu mai erau îngăduite să se facă doar cicmale, streşini şi tarabe.
![Alexandru Ulici, managerul Spitalului „Grigore Alexandrescu” din București, victima unei tentative de înșelăciune în numele DNA: „O să te aranjez și eu, că am puterea s-o fac”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/190x190/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_66213f0976fc66996d3fc228c610a9e4.jpg)
De aceea, spun ei: „balconul însemnând un ce foarte deosebit de cicma, şi după forma lucrului şi după înţelegerea cuvântului, nu numai că nu pricinuieşte nicio supărare din cele ce s-au zis mai sus, ci încă, când va avea căzută înălţime încât să nu zăticnească (n.r. – încurce) trecerea carălor, împodobeşte şi înfrumuseţează politiia (oraşul), după cum să văd în cele mai mari şi frumoase politii ale Evropii, de unde avem cuvântul de balcon, că balconurile nu sunt nici cum poprite”.
Deci, după părerea boierilor, persoanele care au reclamat ori n-au ştiut ce vrea să facă banul Constantin Bălăceanu, sau ştiind, au crezut că cicmaua înseamnă balcon şi balconul cicma.
În concluzie ei sunt de părere că nu trebuie să se oprească construirea balcoanelor, ba din contră „găsim cu cale să aibă slobozenie atât dumnealui banul, cât şi oricine măcar de va voi că să-şi facă balcoanele la linia podului”, fiindcă ele împodobesc şi înfrumuseţează oraşul.
Cei însă care vor face balcoane la stradă sunt obligaţi să le construiască la doi stânjeni înălţime de la nivelul uliţei, să aiba jgheaburi la streaşină şi burlane de tablă sub balcon, ca apa să se scurgă pe caldarâm „fără de a supăra pă trecători şi fără de a fi volnici nimeni să lungească de la străşinile balcoanelor zgheaburi în lumina podului, a curge apa din ploi asupra trecătorilor, cu care pricinuieşte supărare, umplând de apă atât pă trecătorii după jos, cât şi pă cei ce umblă cu caleşcile”.
![Creșterea numărului de angajați la stat nu se mai oprește. 5.900 de noi posturi, ocupate într-o singură lună](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/190x190/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_9b200ebcd9aa4332370f520f3fdaef51.jpg)
Se admite proprietarilor să-şi facă balcoane chiar mai jos de această înălţime, dar acestea nu la stradă, ci înăuntru curţii lor. Acei însă care vor face jgheaburi „aruncate din straşina balconului afară ca să curgă apa în lumina podului, să le taie şi să le strice, fără de cea mai mică prelungire”.
Conform acestui nizam (ordin) şi a poruncii domneşti, Constantin Bălăceanu şi fostul mare clucer Nicolae Trăsnea şi-au făcut balcoane la casele lor, iar jgheaburile şi burlanele clădirii vornicului Mihail Manu de pe Podul Caliţii (Calea Rahovei), ce aveau scurgere în stradă „care nu puţină supărare pricinuiesc la toţi trecătorii dă obşte, umplându-să dă apă la vremi ploioase” au fost stricate”.
Aşa a apărut prima clădire cu balcon în Bucureşti şi astfel se luau acum două secole toate deciziile ce priveau dezvoltarea urbanistică a Capitalei.
![Însărcinată în luna a 8-a, la 47 de ani, Cristina Cioran a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul medicilor a uimit-o! 'Nu aveam așa ceva!'](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_ef62515a7d15ecea9d450b61ed09a3dd.jpg)
![A plecat în America în urmă cu mai bine de două decenii, iar acum este milionar și unul dintre oamenii de încredere ai lui Donald Trump. Povestea fabuloasă a românului care a ajuns să dea afacerile pe scena politică; "La 28 de ani aveam un venit de 500.000 de dolari...”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_ddff325b868dc4c631cbc4bcef38aa0e.jpg)
![Singura poză cu Daciana Sârbu mireasă, de la nunta de lux cu Victor Ponta. A avut o rochie e ieșită din comun. De ce s-au căsătorit tocmai în China](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_70a1d17b7388aba572f95746fd9d9bff.jpg)
![Ce conține, de fapt, un hotdog. Mulți au fost dezgustați și au spus că nu vor mai mânca după ce au aflat](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_4282eabea89dfcc762399dcf609bcb6c.jpg)
![De ce Alexandru Ion merge la Asia Express 2025 împreuă cu Ștefan Floroiaca și nu cu soția lui, Evelyne. Ce a mărturisit actorul: „Aștept momentul ăsta de ceva vreme...”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_929b3dbdb94135ec89fbcdd82ad9a9e8.jpg)
![Ce s-a aflat despre Florentina, fosta soție a lui Ilie Bolojan. S-au iubit din studenție, dar în 2013 au divorțat. Cu ce se ocupă acum femeia, mama celor două fete ale lui](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_6202a9596b3f9ab1bfca34db8f4828cf.jpg)
![Vremea 27 ianuarie - 24 februarie 2025. Urmează temperaturi de primăvară, cu maxime de peste 17 grade Celsius](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_4afa38b4b19a95789613ca601be385ff.jpeg)
![Horoscop 24 ianuarie 2025. Scorpionii au ocazia de a-și consolida relațiile cu cei din familie, iar sinceritatea este esențială](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_77e26181cad45a70479537290b6bcb23.jpg)