„La noi e ca un fel de tradiție: în fiecare an, la început de ianuarie, plecăm mai întâi la Viena și apoi în zona montană a Austriei. Viena este unul dintre orașele noastre preferate, aș putea să spun că este în top 3. Primul este Londra, apoi Istanbul și Viena.
La Viena mergem de două ori pe an și ne place că sunt foarte multe activități pentru copii, sunt muzee, grădini, parcuri, palate de vizitat și nu ne plictisim niciodată. Mergem o dată în ianuarie și o dată în timpul verii”, a declarat, pentru Libertatea, Anca Serea.
Vedeta a ajuns la destinație pe cale aeriană, cu toate că are fobie de avioane. „Strâng din dinți pentru copii. Fac niște exerciții, învăț să respir, îmi iau loc întotdeauna mai în față”, a recunoscut ea.
Având în vedere că au o famile numeroasă, Anca și Adi sunt ajutați în creșterea celor 5 copii de o bonă. Ca o regulă însă, în concediu se ocupă doar ei de prichindei. De această dată, juniorul Moise a rămas acasă, în grija bunicii materne.
„În vacanță nu mergem niciodată cu bona, tocmai pentru că vrem să profităm de timpul petrecut cu copiii. Pe Moise nu l-am luat, pentru că în Austria, copiii sub 5 ani nu au voie să schieze și din cele două săptămâni, 10 zile le vom petrece la schi”, a precizat Anca.
Ea a recunoscut că este singura din familie care nu practică acest sport de iarnă. De fiecare dată când ar fi avut ocazia să ia lecții de schi cu un instructor, a preferat să amâne momentul, întrucât era însărcinată. Nici anul acesta nu crede că sunt șanse mari să se aventureze pe pârtii, fiindcă vrea să se asigure că toți cei patru urmași ai ei sunt în siguranță.
„Copiii trebuie să fie supravegheați, deși sunt instructori, eu prefer să stau cu ei și să-i țin cumva sub atenția mea”, a explicat ea.
Citeste si: