Sute de băileşteni au îndurat, duminică, cele -8 grade de afară pentru a lua parte la tradiţionalul botez al cailor, care are loc de Bobotează în oraşul lor. Pe esplanada sălii de sport „Ada Nechita”, oamenii au venit să admire exemplare de cabaline înscrise în concursul pentru desemnarea celui mai frumos cal din zonă.
Animalele au fost împodobite cu panglici, flori şi au aşteptat să primească botezul din partea preotului.
„Vin în fiecare an cu animalele la competiţie, este o tradiţie pe care dorim să o transmitem şi copiilor noştri”, a declarat unul dintre localnici.
După ce preotul invitat să oficieze slujba de botez a animalelor a terminat de stropit caii cu apa sfinţită, proprietarii acestora au defilat cu ele prin faţa mulţimii.
La final, un juriu a desemnat-o pe iapa Kasandra cel mai frumos exemplar.
„Am cumpărat-o acum doi ani de la Piteşti şi sunt tare mândru de ea, este un animal frumos, toată familia se mândreşte cu ea. Mă aşteptam să câştig pentru că e o iapă crescută în hipodrom, e inteligentă şi puternică”, a declarat Florin Trache Roman, proprietarul Kasandrei.
Cu premiu a plecat acasă şi poneiul Spartan, acesta fiind un fost câştigător al concursului de frumuseţe organizat în urmă cu două ediţii.
Vor hipodrom la Băileşti
Primarul oraşului Băileşti le-a promis oamenilor din oraş, iubitori de cai, că le va construi un hipodrom. Prin urmare, a întocmit proiectul şi aşteaptă să găsească finanţare.
„Iniţial, vrem să facem o şcoală de echitaţie, după care să construim hipodromul. Când turiştii vor veni la noi în oraş, merg în vizită la casa lui Amza Pellea, după care le putem arăta zona călare. Astfel, proprietarii de cai vor avea diplomă că pot însoţi turiştii şi le pot oferi acestora lecţii de echitaţie. De asemenea, pe hipodrom vom organiza competiţii. Avem localnici care merg la concursuri cu animalele în alte judeţe, cel mai des ajung la Piteşti”, spune Cornel Pistriţu, primarul oraşului Băileşti.
Pe lângă Botezul Cailor, doljenii păstrează şi alte tradiţii de Bobotează. În noaptea dintre Bobotează şi Sfântul Ioan, în localităţile doljenene Poiana Mare, Desa, Negoi, Dobridor, Moţăţei, Maglavit, Unirea (Risipiţi), Ciupercenii Noi, Galiciuica şi Caraula, oamenii păzesc fântânile de pe uliță, acestea fiind împodobite de către femei cu papură, stuf, crengi, peşchire, velinţe, chilimuri.
La Ghindeni, tinerii vor merge cu Iordănitul şi vor stropi fetele nemăritate cu parfum şi apă sfinţită.
Citește și:
REPORTAJ/ Sărbătoare la Pietroşani, Prahova: cai aduşi la botezat în zi de sărbătoare, bătuţi cu sălbăticie: „Fir-ar mă-ta a dracului!”/ VIDE0&FOTO
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro