ATP AUCKLAND – primul tur
Marius Copil – Taylor Fritz 6-4, 3-6, 4-6
ACTUALIZARE 7 ianuarie, ora 3.00. Marius Copil intră în concurs la Australian Open, turneu de Mare Șlem care demarează pe 14 ianuarie, la Melbourne, fără vreo victorie în 2019. Românul a pierdut două meciuri de simplu și unul la dublu, la competițiile disputate în startul noului an, la Doha (Qatar) și la Auckland (Noua Zeelandă). La fel ca și Simona Halep, Marius Copil, antrenat de Andrei Pavel din a doua jumătate a anului trecut, a sărit peste pregătirea montană, pe care o efectua la Poiana Brașov.
////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Joacă duminică noapte, de la ora 1.00, împotriva lui Taylor Harry Fritz, locul 49 ATP. La turneul ATP 250 ASB Classic de la Auckland (Noua Zeelandă), premiile totale sunt de 589.680$.
Învingătorul va da, în turul doi, peste americanul John Isner, favorit 1. Isner, 33 de ani, este liber în primul tur. El ocupă locul 10 mondial.
AICI, tabloul de concurs în proba de simplu.
Fritz și Copil au început slab sezonul. Fritz, 21 de ani, a cedat, în prima zi a anului, la americanul Kudla, la turneul de la Brisbane.
În schimb, Copil, 28 de ani, a fost învins de ungurul Fucsovics, la Doha. În Qatar, arădeanul a pierdut și la dublu, unde a făcut pereche cu Horia Tecău.
Americanul caută revanșa după Basel
Ultimul duel Copil – Fritz, singurul de altfel, s-a derulat la ATP 500 de la Basel, în octombrie 2018, când Marius s-a impus în minimum de seturi, scor 7-6 (6), 7-5.
După acel turneu, Copil a luat vacanță, iar Fritz a jucat la Next Gen Finals, de la Milano. Acolo, a înregistrat două eșecuri, cu De Minaur și cu Rublev, și a reușit o victorie, cu italianul Caruana.
La Auckland, primul tur asigură un premiu de 5,320$, iar în manșa secundă, potul crește la 8.880$ plus 20 de puncte ATP.