Decizia a fost luată cu șase voturi ”pentru” și trei voturi ”împotrivă”.

Potrivit CCR, decizia nu produce efecte asupra sentințelor pronunțate până acum, dar Înalta Curte, celelalte instanțe și Parchetul General vor verifica doar cauzele aflate în curs în ce măsură s-a produs o încălcare a dispozițiilor referitoare la competența materială și calitatea organului de urmărire penală.

Sesizarea către CCR, înaintată la 8 octombrie, a fost semnată de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache, după ce Liviu Dragnea şi-a delegat atribuţiile acestuia în ziua respectivă. CCR a amânat de mai multe ori luarea unei decizii.

Curtea Constituţională a României a admis sesizarea preşedintelui Camerei Deputaţilor referitoare la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public, pe de o parte, şi Parlament, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, pe tema protocoalelor de colaborare cu SRI din 2009 şi 2016, au precizat surse din cadrul instituţiei.

„Vă solicit să admiteţi acest conflict de natură constituţională existent în prezent între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte, pe de o parte, Parlamentul României, ca unică autoritate legiuitoare a ţării, precum şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, (…) conflict constând în faptul că Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin semnarea protocoalelor cu SRI (…), şi-a încălcat propriile competenţe constituţionale şi, uzurpând competenţele Parlamentului, a învestit SRI cu competenţa de a desfăşura activităţi specifice organelor de cercetare penală, fapt interzis în mod expres de legiuitor. (…) Acţionând în acest mod, conferind, prin acte secrete, SRI competenţe acolo unde Parlamentul nu le-a prevăzut sau chiar le-a interzis, Ministerul Public s-a comportat ca legiuitor, interferând în mod discreţionar în atributul exclusiv al Parlamentului ca unică autoritate legiuitoare a ţării”, declara Iordache la CCR.

Marcel Ciolacu, George Simion și Elena Lasconi, pe primele trei locuri în cursa prezidențială | SONDAJ
Recomandări
Marcel Ciolacu, George Simion și Elena Lasconi, pe primele trei locuri în cursa prezidențială | SONDAJ

La rândul său, Iuliana Nedelcu, reprezentantul Ministerului Public, a precizat că activitatea Serviciului Român de Informaţii este verificată de Parlament, iar dacă Legislativul şi-ar fi îndeplinit în mod corespunzător atribuţia constituţională ar fi identificat din vreme situaţia sesizată la CCR privind protocoalele cu SRI.

„Parlamentul verifică inclusiv activitatea CSAT, adică a autorităţii autonome învestită, potrivit Constituţiei, cu organizarea şi coordonarea SRI. (…) Or, în tot acest context din care rezultă controlul efectiv şi direct al Parlamentului asupra Serviciului Român de Informaţii, credem că este justificată solicitarea de a reconfigura cadrul procesual creat prin prezenta sesizare, în sensul acordării calităţii de parte Parlamentului, alături de Ministerul Public, în conflictul cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Conduita generatoare a acestui conflict ar consta în exercitarea sau exercitarea necorespunzătoare de către Parlament a propriilor atribuţii constituţionale. (…) Dacă Parlamentul şi-ar fi îndeplinit în mod corespunzător atribuţia constituţională menţionată este de presupus în mod rezonabil că ar fi identificat din vreme situaţia pe care prin prezenta o califică ca fiind arbitrară sau contra legii”, a susţinut Nedelcu.

George Simion, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Îi curățăm direct dacă le dau numele” | EXCLUSIV
Recomandări
George Simion, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Îi curățăm direct dacă le dau numele” | EXCLUSIV

Citeşte şi: Abia acum i-au luat carnetul și l-au trimis în judecată! La trei ani după ce a călcat-o pe Ana pe trecerea de pietoni și la o lună de la articolele din Libertatea, justiția s-a mișcat

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Libertateapentrufemei.ro
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Cum scapi de mirosul de mucegai din dormitor: aceasta e cea mai bună soluție
FANATIK.RO
Cum scapi de mirosul de mucegai din dormitor: aceasta e cea mai bună soluție
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
GSP.RO
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Elle.ro
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
"Perla Rivierei Turceşti" atrage turiştii români în orice anotimp. Cât costă un sejur în Paradisul aflat la 2 ore de zbor de Bucureşti: "Tarife mai mici ca în sezon"
Observatornews.ro
"Perla Rivierei Turceşti" atrage turiştii români în orice anotimp. Cât costă un sejur în Paradisul aflat la 2 ore de zbor de Bucureşti: "Tarife mai mici ca în sezon"
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior
HOROSCOP
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI