George Rusu, de 38 de ani, român stabilit în Marea Britanie și pasionat de aeromodelism, a manevrat un avion Tundra – pe care l-a cumpărat de pe Internet – într-un parc din spatele casei sale din Londra.

Doi polițiști care patrulau în zonă, în ajunul Crăciunului, au văzut avionul pe cer, deasupra unui hotel din apropierea aeroportului Heathrow și l-au urmărit până au ajuns la cel care îl manevra.

Românul a fost reținut, dus la poliție unde și-a recunoscut fapta, și apoi a fost eliberat. Luni, el a fost amendat de un judecător cu 2.000 de lire sterline.

Magistratul care a judecat cazul a declarat că Rusu ar fi trebuit să se gândească la impactul acțiunilor sale după ce s-a întâmplat la Gatwick cu scurt timp înainte.

„A fost un gest prostesc din partea ta. Ai fost insensibil la ceea ce se întâmplă în jurul tău. Nu te-ai gândit la consecințele faptelor tale”, a spus magistratul citat de presa britanică.

Românul a recunoscut că a zburat avionul controlat prin telecomandă – unul dintre cele  două pe care le deține – la mai puțin de un kilometru de aeroport.

Român pasionat de avioane, implicat în scandalul dronelor de pe Gatwick. Judecător britanic: "A fost un gest prostesc"

Procurorul de caz, Zara Khan, a spus: „El (Rusu) a fost văzut controlând de al sol un obiect zburător aflat pe cer. Când a fost abordat de ofițeri, el a confirmat că aeronava era a lui”.

Cât a costat nesimțirea lui Iohannis
Recomandări
Cât a costat nesimțirea lui Iohannis

Rusu a declarat că aeromodelismul este o pasiune a sa și face parte chiar dintr-un club dedicat acestei activități.

Dar în discuția sa cu polițiștii a recunoscut și că a văzut știrile privind problemele cauzate de drone la Aeroportul Gatwick cu doar câteva zile înainte.

Avocatul său, Aneeta Borwick a spus că Rusu obișnuiește să zboare mici fără pilot încă din 2015 și nu a avut niciodată probleme până acum.

Român pasionat de avioane, implicat în scandalul dronelor de pe Gatwick. Judecător britanic: "A fost un gest prostesc"

„El se afla în unul dintre cele două parcuri din apropierea locuinței sale. Până acum nu a avut niciodată probleme și cred că este corect să spunem că lucrurile sunt mai sensibile după ce s-a întâmplat la Gatwick. Nu intenționa să facă nimic de această natură, să provoace perturbări aeriene sau să alarmeze pe cineva. Poate că ar fi trebuit, însă, să fie mai atent la acest subiect. A fost foarte, foarte supărat după acest incident”, a declarat avocata românului.

După acest incident, soția lui Rusu, i-a distrus avioanele pe care le avea, pentru a se asigura că nu vor mai ajunge într-o situație similară.

Perturbările traficului aerian din cauza dronelor s-au înmulţit în ultimele săptămâni, între care şi suspendarea a circa 1.000 de zboruri pe aeroportul Gatwick din Londra între 19 şi 21 decembrie, afectând 140.000 de călători.

Problema accesului facil la locuințe în România. Vincze Enikő, activistă pentru dreptate locativă: „Gradul de profitabilitate contribuie masiv la creșterea permanentă a prețurilor” | Interviu

Foto: Hepta

Citește și: Viorica Dăncilă, o oră de mărturisiri în platoul „Sinteza zilei”, despre adopția fiului său. „Mi-am dat seama că acela era destinul meu”

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Știrileprotv.ro
Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
De duminică, 10 noiembrie, de la ora 10, soarta se schimbă în bine pentru patru zodii. Începe să le meargă ca pe roate
FANATIK.RO
De duminică, 10 noiembrie, de la ora 10, soarta se schimbă în bine pentru patru zodii. Începe să le meargă ca pe roate
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
Elle.ro
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Observatornews.ro
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare
HOROSCOP
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI