Bărbatul, care a stat în comă câteva zile, a fost adus ieri pentru prima oară cu propunerea de arestare preventivă. El va petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor, a anunțat observator.tv.

Costel Bighiu a susținut că fata s-a sinucis inectându-și un insecticid foarte puternic. Anchetatorii au ajuns la concluzia că aceasta a fost sugrumată.

„Tribunalul Constanța a dispus arestarea pentru o perioadă de 30 de zile a inculpatului pentru omor calificat. Inculpatul susține o versiune care să îl exonereze de răspundere penală.

A declarat că a fost martor la sinuciderea victimei, însă ancheta a demontat situația relatată de acesta și am ajuns la concluzia certă că el este autorul infracțiunii de omor, pe care a comis-o prin sugrumare. Victima a murit prin asfixie mecanică”, a declarat Gill Julien Grigore, prim-procurorul Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.

„Dacă el a crezut așa de cuviință, să-și omoare propriul copil”

Înțepăturile din jurul gâtului fetei, pe care tatăl susține că aceasta și le-a făcut când s-ar fi injectat, nu au avut niciun rol în moartea fetei. 

„Acele înțepături nu au nicio relevanță judiciară, nici medico-legală. Sunt superficiale, subcutanat, nu au produs niciun efect în organismul ei. El se apără afirmând că a asistat la momentul în care ea s-a sinucis injectându-și o substanță otrăvitoare. Spune că nu a avut timpul necesar să intervină”, a completat procurorul.

Cum vor liberalii să schimbe legea ca să ajungă Klaus Iohannis senator. Președintele ar putea candida fără a fi nevoit să demisioneze SURSE
Recomandări
Cum vor liberalii să schimbe legea ca să ajungă Klaus Iohannis senator. Președintele ar putea candida fără a fi nevoit să demisioneze SURSE

„Normal că a meritat să fie arestat. Și-a meritat soarta. Dacă el a crezut așa de cuviință, să-și omoare propriul copil… Nu cred că fata mea a făcut așa ceva (n.r. – tatăl Elenei le-a declarat anchetatorilor că de fapt fata s-ar fi sinucis și că el nu a putut să o împiedice să-și ia viața). Trebuia să lase un semn, trebuia să zică ceva. Nu cred”, a spus Mihaela Macioc, mama fetei decedate.


114 ani de la nașterea lui Birlic. Ion Dichiseanu: „Era o persoană extrem de emotivă. În afara scenei, nu lega două vorbe!”

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Descoperirea făcută de un bărbat din Satu Mare după ce bancomatul i-a refuzat banii pe care încerca să îi depună
Știrileprotv.ro
Descoperirea făcută de un bărbat din Satu Mare după ce bancomatul i-a refuzat banii pe care încerca să îi depună
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Libertateapentrufemei.ro
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Cele șase zodii care au parte de transformări uriașe pe toate planurile. Sunt modificări vizibile în carieră
FANATIK.RO
Cele șase zodii care au parte de transformări uriașe pe toate planurile. Sunt modificări vizibile în carieră
Leonard Doroftei a povestit prin ce a trecut în Canada: „Aveam zile în care nu puteam să mănânc. Plecau târâș!”
GSP.RO
Leonard Doroftei a povestit prin ce a trecut în Canada: „Aveam zile în care nu puteam să mănânc. Plecau târâș!”
Pericolul din murături semnalat de Mihaela Bilic: „E important de precizat”
FANATIK.RO
Pericolul din murături semnalat de Mihaela Bilic: „E important de precizat”
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
O nouă viitură se îndreaptă spre România. Alertă după ce Dunărea a ieşit din matcă în mai multe ţări
Observatornews.ro
O nouă viitură se îndreaptă spre România. Alertă după ce Dunărea a ieşit din matcă în mai multe ţări
Horoscop 19 septembrie 2024. Scorpionii au ocazia să treacă la nivelul următor al existenței lor în mai multe domenii importante
HOROSCOP
Horoscop 19 septembrie 2024. Scorpionii au ocazia să treacă la nivelul următor al existenței lor în mai multe domenii importante

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI