Tom Brady, 41 de ani, scrie istorie în NFL! În fața a 80.000 de fani, pe Mercedes-Benz Stadium, arena de 1,6 miliarde de dolari din Atlanta, superstarul lui New England și-a condus echipa către un nou trofeu. Al șaselea pentru Patriots, al șaselea pentru Brady, la 17 de la primul succes, al șaselea pentru antrenorul Belichick. Adică record pentru echipă, jucător și antrenor în NFL!

Trofeul pentru cel mai bun jucător al finalei a mers la Julian Edelman. Wide receiver-ul lui New England a fost motorul campioanei în primele trei sferturi, câștigând pentru echipa sa nu mai puțin de 140 de yarzi. Edelman a fost găsit perfect de Brady cu 10 pase.

Cea de-a 53-a ediţie a Super Bowl-ului a fost, însă, una dintre cele mai plictisitoare din istorie şi, totodată, cea mai puţin prolifică, cu doar 16 puncte marcate pe parcursul jocului, cu cinci mai puţin decât precedentul „record”, stabilit cu ocazia finalei din 1972, câştigată de Miami Dolphins în faţa formaţiei Washington Redskins (14-7).

În schimb, tradiţionalul concert de la pauza finală i-a făcut, cu cu siguranţă să vibreze pe spectatori, mai mult decât jocul în sine. Spectacolul era şi mai aştepta după controversa legată de alegerea trupei Maroon 5, un grup californian majoritar alb, pentru a cânta la Atlanta, un oraş considerat templul muzicii de culoare, chiar dacă rapperii Travis Scott şi Big Boi au fost şi ei invitaţi.

Societate angajată să organizeze un turneu de baschet finanțat de Primăria Timișoara, anunțată ca parteneră înainte să existe: „Avea denumirea luată, era în curs de înființare”
Recomandări
Societate angajată să organizeze un turneu de baschet finanțat de Primăria Timișoara, anunțată ca parteneră înainte să existe: „Avea denumirea luată, era în curs de înființare”

Înaintea finalei, a fost lansat o petiţie prin care i se solicita solistului Adam Levine şi trupei sale să renunţe la Super Bowl şi să-şi arate, astfel, solidaritatea cu Colin Kaepernick, fostul jucător devenit persoana non grata în NFL, după ce a îngenunchiat în mai multe rânduri, înaintea meciului, în momentul intonării imnului SUA.

Concertul a decurs însă fără incidente, până când Adam Levine şi-a scos tricoul şi a încheiat spectacolul la bustul gol, generând astfel o nouă polemică, total neaşteptată, mulţi reamintindu-şi cu această ocazie că, în 2004, Janet Jackson a generat un scandal asemănător după ce Justin Timberlake i-a dezvelit unul dintre sâni în cursul spectatorului de la Super Bowl.

Un alt moment mereu aşteptat l-a reprezentat difuzarea spoturilor comerciale la fiecare întrerupere a meciului, 30 de secunde de publicitate costând nu mai puţin de 5,25 milioane dolari în timpul finalei.

––––

Cum se menține în formă Tom Brady, marea vedetă a SuperBowl LIII

Audiență: cu peste 800 de milioane de telespectatori, Super Bowl este evenimentul sportiv cel mai urmărit în lume. 10.000.000 $ costă minutul de publicitate la Super Bowl, cel mai urmărit program de televiziune din Statele Unite.

Ce șanse are românca deținută în China să fie adusă în țară în lipsa unor întâlniri diplomatice. Chinezii au trimis un număr de cont, unde familia Alinei Apostol trebuie să plătească prejudiciul

Bilete: cu mai puțin de o săptămână înainte de startul meciului, prețurile osciliează între 4.000 de dolari și 6.000 de dolari (iar prețul mediu pentru o noapte petrecută la un hotel din Atlanta este de 500 de dolari).

Stadion: meciul se va disputa pe arena Mercedes-Benz din Atlanta (statul american Georgia), inaugurat pe 26 august 2017. A costat 1,6 miliarde de dolari, are o capacitate de 83.000 de locuri și deține un ecran circular gigant, în lungime de 335 de metri (record mondial).

Stadionul Mercedes-Benz din Atlanta

Stadionul Mercedes-Benz din Atlanta

Vedeta: Tom Brady, quarterback-ul lui New England Patriots, este cel mai cunoscut jucător dintre cei care se vor înfrunta pe teren, pe 3 februarie. Tom se află în fața celui de-al 9-lea Super Bowl și are 5 triumfuri la activ. Dacă se va impune și de data asta, va deveni unicul jucător cu șase titluri în palmares.

Imnul: înainte de startul partidei, imnul SUA va fi interpretat de Gladys Knight, de șapte ori câștigătoare a premiilor Grammy.

Cântăreața americană Gladys Knight

Cântăreața americană Gladys Knight

Spectacolul din pauză: va fi asigurat de trupa pop Maroon 5.

Fani celebri: membrii trupei rock Red Hot Chili Peppers sunt cei mai cunoscuți suporteri ai lui Los Angeles Rams. Cu New England Patriots țin vedete precum Donald Trump (președintele SUA), rockerul Jon Bon Jovi sau actorul Matt Damon.

Stelian Tănase: „Panait Istrati nu a avut nicio șansă să reușească în viaţă. Patru clase primare şi, spre mirarea tuturor, ajunge scriitor de limba franceză” | INTERVIU
Recomandări
Stelian Tănase: „Panait Istrati nu a avut nicio șansă să reușească în viaţă. Patru clase primare şi, spre mirarea tuturor, ajunge scriitor de limba franceză” | INTERVIU

Premii: fiecare jucător al echipei care va câștiga SuperBowl LIII va primi câte 118.000 de dolari, iar învinșii vor fi consolați cu câte 59.000 de dolari.

Poate te interesează și Noul antrenor al Simonei Halep a sosit la București. Belgienii anunță salariul lui Thierry van Cleemput

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

”Peștele Apocalipsei”, care apare înaintea cutremurelor catastrofale, găsit pe o plajă. Ajunge și la 11 metri lungime
Știrileprotv.ro
”Peștele Apocalipsei”, care apare înaintea cutremurelor catastrofale, găsit pe o plajă. Ajunge și la 11 metri lungime
Adevărul din spatele Internetului! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii abia au recunoscut-o în fotografia de la plajă
Viva.ro
Adevărul din spatele Internetului! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii abia au recunoscut-o în fotografia de la plajă
Frații Delon, uniți de durere la înmormântarea tatălui. Imagini emoționante de la Douchy, de la funeraliile lui Alain Delon. Ce vedete au fost prezente
Libertateapentrufemei.ro
Frații Delon, uniți de durere la înmormântarea tatălui. Imagini emoționante de la Douchy, de la funeraliile lui Alain Delon. Ce vedete au fost prezente
Băutura simplă care este alternativa perfectă pentru cafea. Are un gust excelent, arată ca un veritabil latte și are multiple beneficii pentru sănătate: „O diferență uriașă”
FANATIK.RO
Băutura simplă care este alternativa perfectă pentru cafea. Are un gust excelent, arată ca un veritabil latte și are multiple beneficii pentru sănătate: „O diferență uriașă”
„Ilie Dumitrescu m-a prins în baie la Liverpool: «Ce faci acolo?»” » Două episoade în premieră: „În mintea mea se derulau multe chestii”
GSP.RO
„Ilie Dumitrescu m-a prins în baie la Liverpool: «Ce faci acolo?»” » Două episoade în premieră: „În mintea mea se derulau multe chestii”
Se construiește autostrada de care au nevoie sute de mii de români. Va avea un drum de legătură spre un aeroport important
FANATIK.RO
Se construiește autostrada de care au nevoie sute de mii de români. Va avea un drum de legătură spre un aeroport important
Cum ascunzi firele de păr albe fără să te vopsești. Șase trucuri geniale
Unica.ro
Cum ascunzi firele de păr albe fără să te vopsești. Șase trucuri geniale
"Oamenii nu ştiu ce vorbesc". Brazilianul ajuns în Superliga a spus ce gândeşte despre România: "Sunt în măsură să vorbesc. Ne-au spus că e periculos"
Orangesport.ro
"Oamenii nu ştiu ce vorbesc". Brazilianul ajuns în Superliga a spus ce gândeşte despre România: "Sunt în măsură să vorbesc. Ne-au spus că e periculos"
Casa-container din Vama Veche unde Dana Marijuana vindea droguri nestingherită. Cum funcţiona "afacerea": cine voia pastile "Super Mario" trebuia să ştie parola
Observatornews.ro
Casa-container din Vama Veche unde Dana Marijuana vindea droguri nestingherită. Cum funcţiona "afacerea": cine voia pastile "Super Mario" trebuia să ştie parola
Horoscop 25 august 2024. Vărsătorilor li se oferă ocazia de a reveni la o stare sufletească mai calmă, mai senină și chiar mai generoasă
HOROSCOP
Horoscop 25 august 2024. Vărsătorilor li se oferă ocazia de a reveni la o stare sufletească mai calmă, mai senină și chiar mai generoasă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI