PNL vrea să promoveze în noua sesiune parlamentară un pachet legislativ pentru educaţie:
- Modificarea şi completarea Legii Educaţiei Naţionale în vederea reintroducerii examenului de admitere la liceu, prin care să fie admiși doar candidații cu note peste 5. Măsură trebuie să fie bine pregătită şi să intre în vigoare începând cu
- anul şcolar 2020-2021. Competiţia pentru admiterea în liceu va conduce la o mai bună orientare în carieră a elevilor şi o revigorare a învăţământului profesional;
- Modificarea Legii Educaţiei Naţionale, în scopul reintroducerii examenului de admitere la facultate. Vrem să readucem prestigiul cuvenit pentru studiile universitare şi să redăm angajatorilor încrederea în studiile şi în diplomele de licenţă;
- Măsuri legislative care să garanteze, cel puţin începând cu anul şcolar 2019-2020, faptul că fiecare școală va avea minim un consilier școlar. Propunem dublarea numărului de consilieri şcolari față de ce prevede azi Legea Educației Naționale. Astfel, în următorii ani, toate şcolile să aibă un număr rezonabil de consilieri bine pregătiți care să îndrume elevii în procesul didactic şi în cariera de mai târziu;
- Întărirea învățământului profesional-dual. Dublarea numărului de burse pentru învățământul profesional, actualizarea cuantumului acestora la necesitățile actuale și oferirea unor deduceri fiscale reale pentru companiile care vor să investească în programe de formare profesională.
- Prevederi bugetare şi legislative, astfel încât să facem funcționale cabinetele medicale şcolare. În cel mult 3 ani, în toate şcolile din România vor trebui să funcţioneze cabinete medicale şcolare cu activitate permanentă şi cu aparatură şi materiale sanitare moderne.
Alte priorităţi anunţate de liberali se referă la introducerea unui management de tip corporatist în spitalele româneşti.
„Deşi românii plătesc tot mai mulţi bani pentru sănătate, deşi bugetul sănătăţii este de multe ori mai mare decât în urmă cu 20 de ani, spitalele arată cum arată, nu au dotări şi nici măcar stocuri suficiente de medicamente. Ori, la această situaţie contribuie managementul defectuos, impus de cele mai multe ori tot prin decizii politice”, a declarat Raluca Turcan, lidera deputaţilor PNL.
Liberalii mai vor sî impună, prin lege, măsuri drastice pentru combaterea traficului, comercializării şi consumului de produse etnobotanice.
„Deşi în urmă cu mulţi ani acest fenomen era străin pentru tinerii noștri, astăzi îngrijorează nu numai prin amploare, ci mai ales prin categoriile de persoane afectate – în special copii de gimnaziu și liceu. Consecințele pot fi fatale în multe cazuri. Astfel, vom susține o inițiativă legislativă pentru majorarea pedepselor pentru traficul de droguri, inclusiv pentru cele din categoria etnobotanicelor. Aproximativ 600.000 tineri, cu vârsta între 15-34 ani, au consumat cel puţin o dată un drog ilicit. Prevalența consumului de droguri la elevii de 16 ani este de 10%”, spun liberalii.
O măsură anunţată pe partea economică vizează „stimularea conformării fiscale voluntare „.
Astfel, agenții economici care-și plătesc taxele înaintea expirării termenului legal vor putea primi un stimulent fiscal sub forma de recuperare a unui cuantum între 30-50% din impozitul pe profit datorat statului în anul respectiv.
„De asemenea, propunem ca agenţii economici de bună credinţă să poată să recupereze o parte din impozitul datorat, în scopul dezvoltării propriilor activităţi: achiziţii de echipamente, utilaje, maşini, software sau chiar pentru sprijinirea învățământului profesional”, a mai anunţat Turcan.
Parlamentul îşi reia, săptămâna viitoare, activitatea, după vacanţa de iarnă.