VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 12
Decizia a fost luată de către conducerea executivă și cea administrativă a societății, după ce s-a constatat gradul scăzut de ocupare a parcării, de la darea în exploatare și până în prezent.
Terminalul multimodal, inaugurat pe 12 noiembrie 2018, odată cu depoul din zonă, după o investiţie de peste 360 de milioane de lei, are un regim de înălțime P+3 etaje și are în alcătuirea sa un parcaj pentru 660 de autovehicule
De asemenea, există și o sală de așteptare pentru călătorii transportului public orășenesc şi interurban, terminalul fiind dotat cu lifturi de acces în parcajul suprateran precum şi cu acces direct către staţia de metrou Străuleşti, prin intermediul unei galerii subterane dotate cu trotuare mobile şi luminatoare ce oferă lumină naturală.
Sistemul park&ride are ca scop reducerea congestiei traficului urban și furnizarea mai multor modalități de transport pentru publicul călător, respectiv: metroul, transportul urban de suprafață, transportul preorășenesc și asigurarea condițiilor de parcare pentru transportul cu autoturismul personal.
Recomandări
Drone kamikaze rusești surprinse deasupra Republicii Moldova, la doar 100 de metri de sol. Reacția Guvernului de la Chișinău
FOTO – VLAD CHIREA
Citește și… România, arătată cu degetul pentru nivelul corupţiei. Puterea contestă un raport internaţional. Florin Iordache: „M-am săturat de experţi”
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
NATO și-a mobilizat avioanele de luptă după un atac masiv lansat de Rusia. Ploaie de rachete la granița Alianței
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Libertateapentrufemei.ro
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
FANATIK.RO
Secretele tunelului misterios de sub Munții Bucegi, care ar fi trebuit să fie cel mai lung din țara noastră. Astăzi, este complet închis și niciun român nu-l poate vizita
GSP.RO
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
Elle.ro
Val de reacții în online după ce Alina Eremia a apărut așa pe internet. Ce a povestit artista și cum au reacționat fanii: „E gravidă?”
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Observatornews.ro
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
HOROSCOP
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate