Libertatea: La al nouălea sezon „Românii au talent”, poți spune că mai sunt lucruri care te impresionează sau crezi că ai văzut totul?
Andi Moisescu: După primele 4 sezoane, am crezut, la un moment dat, că le-am văzut pe toate. Exact un moment a și ținut impresia asta, până am dat cu ochii de următorul moment neașteptat. De atunci, am înțeles că întotdeauna va exista cel puțin ceva ce n-am mai văzut. Anul ăsta am avut parte de cele mai multe astfel de momente. Unul dintre ele e chiar butonul meu auriu.
S-a întâmplat să rămâi apropiat cu vreunul dintre concurenți?
De fiecare dată. Cred că am cel puțin un concurent din fiecare ediție. Cu câțiva dintre ei mă întâlnesc chiar des la evenimente. Iar asta mă bucură cel mai tare, pentru că îmi demonstrează puterea pe care acest show o are de a schimba viața unor oameni talentați.
Dacă ar fi fost „Românii talent” când erai tânăr, te-ai fi înscris?
Probabil că mi-aș fi încercat și eu talentul, da. Dacă la 17 ani mi-am luat inima-n dinți și m-am prezentat la un concurs de DJ, pe care l-am și câștigat – și așa am ajuns cel mai tânăr DJ într-un post de radio, în 1990! -, cel mai probabil aș fi făcut asta și la un concurs de talente.
De fiecare dată te-au emoționat prestațiile copiilor. De ce?
De fiecare dată mă emoționează prestațiile bune. În ce-i privește pe copii, în mod special, mă bucur că ei au azi șansa pe care generația mea nu a avut-o, aceea de a-și transforma pasiunea în profesie, în anumite cazuri chiar încurajați și de părinți. Să văd asta într-o emisiune TV, chiar mă emoționează cu adevărat!
Ce faci în pauze?
Citesc, mai studiez lucruri care mă pasionează sau dezbat cu maestrul Călinescu teme fierbinți. Unele dintre ele sunt atât de fierbinți, încât momentele cu pricina nu pot fi difuzate!
Cum este Andi în ziua lui liberă?
Din când în când, dar foarte rar, mai există și câte-o astfel de zi. Cu excepția vacanțelor, în care există numai astfel de zile. Atunci, închid telefonul, trag obloanele peste toate rețelele sociale și tot internetul, sunt exclusiv al familiei și căutăm, în general, să ne bucurăm cât mai mult unii de alții. Mă rog, în afara vacanțelor, trebuie să recunoștem că ne mai ocupăm și de teme.
Ești de 23 ani persoană publică, dar știm că termenul de „vedetă” nu-ți place. Băieții tăi știu că ești celebru? Nu de alta, dar unii părinți din showbiz își ascund statutul de copiii lor…
Nu mă deranjează nici un termen. În cele din urmă, e mai puțin important ce cred eu, mai important este ce crede publicul, cum mă percepe el. Cât despre copiii mei, sigur, înțeleg exact cum stă treaba, în condițiile în care au și ei vedetele lor preferate – e adevărat, pe YouTube. Au fost puțini intrigați când erau mai mici, nu înțelegeau de ce mă tot opresc oamenii pe stradă sau în parc, pentru poze. Acum li se pare totul atât de firesc, încât nu de puține ori s-au oferit chiar ei să facă pozele.
Până să intri în radio și TV ai studiat matematica, din pură pasiune. Ți-a fost de folos?
Abia acum începe pasiunea mea pentru matematică să-și arate roadele! Nu mă gândeam atunci când am intrat în facultate c-o să-mi prindă atât de bine. Și mie, dar mai ales copiilor mei.
Citește și: