COPIII SISTEMULUI/ Confesiunea Sarei. Singurătatea adolescentei pe care statul o consideră destul de mare ca să-și poată purta singură de grijă

• Pe Sara, Protecţia Copilului a despărţit-o de fratele ei mai mic imediat după Crăciun
• Fata de 18 ani era elevă în clasa a XII-a şi nu avea situaţia şcolară încheiată pe semestrul I
• „Separarea fraților poate fi avută în vedere în situația în care aceasta este în interesul superior al acestora”, susţine ANPDC
• DGASPC Caraş-Severin n-a întrebat-o pe Sara dacă vrea să plece, iar asistentul maternal nu a mai fost plătit după ce fata a devenit majoră
• Sara a fost mutată peste Munţii Aninei, la 150 de kilometri de fraţii ei şi de satul în care a crescut

După ce împlinesc 18 ani, copiii aflaţi în sistemul de protecţie beneficiază în continuare de măsura plasamentului dacă sunt elevi, studenţi sau dacă se confruntă cu riscul excluziunii sociale.

Tinerii pot rămâne în continuare în grija asistenţilor maternali. O spun legea, deciziile instanţelor, dar şi practica unora dintre Direcţiile pentru Protecţia Copilului.

Legea e aceeaşi, dar fiecare judeţ o aplică diferit. Asta rezultă din răspunsurile pe care ziarul Libertatea le-a primit, în baza Legii 544/2001, de la DGASPC-urile din toată ţara.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC), „autoritate de stat, prin care se asigura urmărirea aplicării reglementărilor din domeniul propriu, controlul respectării aplicării acestora, precum şi al activităţilor instituţiilor şi organismelor care îşi desfăşoară activitatea în subordinea sau sub autoritatea sa” nu are o evidenţă la nivel naţional cu situaţia tinerilor care au împlinit 18 ani şi au rămas în sistemul de protecţie.

Recomandări

Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”

Dar ANPDC recunoaşte că „plasamentul într-un serviciu rezidențial trebuie să fie ultima opțiune pentru oricare copil separat temporar sau definitiv de familie, în condițiile legii”.

Pentru Sara, plasamentul într-un serviciu rezidențial a fost nu ultima, ci singura opţiune a celor de la DGASPC.

„Aşa sunt legile şi nu avem noi ce face”

Asistenta maternală care a avut 12 ani grijă de Sara e convinsă că a făcut ce trebuie atunci când a lăsat-o pe fată să plece. Cu un an înainte, Protecţia Copilului procedase la fel cu sora cea mare a Sarei, dar fata terminase deja liceul şi se angajase croitoreasă, într-o localitate aflată la doat 5 kilometri de satul în care locuiau fraţii ei.

Pe Sara, Protecţia Copilului a luat-o în mijlocul clasei a XII-a. „Aşa sunt legile şi nu avem noi ce face”, e convinsă femeia care a crescut-o. În luna mai a anului trecut, când fata a împlinit 18 ani, DGASPC Caraş-Severin i-a explicat, contrar legilor, că nu mai poate fi asistentul ei maternal. Dar că o poate ţine doar dacă se mulţumeşte cu alocaţia de plasament, adică 600 de lei/lună.

Asta însemna şi întreruperea contractului de muncă, pentru că fratele mai mic Sarei este în plasament la soţul ei, şi el tot asistent maternal. Iar femeia a acceptat.

Recomandări

Controversele proiectului minier privat de la Rovina, inclus de UE pe lista investițiilor strategice. Cianura, exclusă în procesul de prelucrare

Prin decembrie, cei de la Protecţia Copilului i-au propus să renunţe de tot la Sara şi să redevină asistent maternal pentru alţi trei copii. I-au spus că fata de 18 ani oricum va trebui să plece peste câteva luni. „Aşa e legea”. Iar femeia a acceptat din nou.

„Trebuia să plec de ziua mea”

Sara aflase că va trebui să plece încă din primăvară. „Normal, trebuia să plec în mai, exact de ziua mea”, povesteşte ea. „Dar nu ştiu cum au făcut şi m-au mai ţinut până în decembrie”.

Că va părăsi casa în care crescuse i-a spus „bunica”, adică soacra asistentului ei maternal. „N-a putut să-mi ascundă, deşi mama i-a zis să nu-mi spună. Şi după, am ascuns şi eu faptul că ştiu, nu le-am spus atunci nimic în faţă, pentru că ţin la ei. Ţin foarte mult la ei”, mărturiseşte fata.

Am găsit-o pe Sara, după 11 ore de mers cu trenul, într-un bloc din Reşiţa. Lista cu adresele apartamentelor DGASPC-ului este publică pe internet. Iar uşa pe care a deschis-o Sara era a şaptea la care băteam.

Înainte ca ea să înceapă să-mi povestească prin tot ce trece, i-am sunat prietenele şi a vorbit cu ele de pe telefonul meu. Se auzeau pentru prima oară după o lună de despărţire. Au făcut „conferinţă” şi râdeau, şi plângeau de bucurie, în acelaşi timp.

Recomandări

Doi tineri soți din Jurilovca produc miere din izmă de baltă: „A fost o surpriză și pentru noi!”

N-au crezut că vor mai reuşi să dea de ea, după ce chiar ele, prin prieteni şi foşti colegi, o căutaseră, la rându-le, prin câteva apartamente ale DGASPC-ului.

„N-am făcut Revelionul, am stat singură”

Sara stă toată ziua închisă între patru pereţi. Ar putea să iasă, dar nu ştie oraşul şi nu cunoaşte pe nimeni aici. Până acum, n-a primit bani de buzunar, aşa că n-ar avea cu ce să-şi cumpere barem un suc pe stradă, dacă i se face poftă.

Dar şi dacă ar avea bani, nu i-ar cheltui pe suc, şi-ar cumpăra o cartelă, ca să-l poată suna pe fratele ei, cu care n-a mai vorbit de când a plecat. Telefonul pe care-l are, cu creditul expirat, a fost al lui, i l-a dat când s-au despărţit.

Sara stă şi se uită la televizor toată ziua. „N-am făcut Revelionul”, spune ea, „am stat singură aici”.

Nici la şcoală nu merge. Au anunţat-o că e înscrisă la un liceu din Reşiţa, „la profilul electromecanic”, dar abia din 10 februarie se poate duce la cursuri. Şi-au mai anunţat-o şi că e corijentă la matematică, „pentru că nu aveam note deloc”, spune Sara.

DGASPC-ul a mutat-o cu trei săptămâni înainte de terminarea semestrului I.

 Cei de la Protecţia Copilului nu i-au cerut părerea

În apartamentul de două camere, Sara locuieşte cu o fată de 25 de ani, „care a fost studentă”. E convinsă că DGASPC-ul o va ţine şi pe ea aici, până împlineşte 26 de ani, indiferent dacă-şi continuă sau nu studiile. Dar legea spune că trebuie să urmeze o şcoală, iar ea nici măcar nu vrea să dea bac-ul, zice că îi e frică.

Despre Sara, legea privind protecţia drepturilor copilului susţine că are „capacitate deplină de exerciţiu”, deşi, din punct de vedere emoţional, fata se comportă ca un copil. În timp ce vorbim, cade pe gânduri şi începe din senin să fredoneze o melodie, ca şi cum ar fi tot singură.

Imediat după Crăciun, când i-au spus că trebuie să plece din casa în care crescuse, fata a izbucnit în plâns şi s-a închis în camera ei. „Ei s-au speriat, că poate se întâmplă ceva, şi-atunci a venit naşa mea, cu care mă înţeleg cel mai bine dintre toţi, şi mi-a zis că «o să mai vorbim, o să mai venim în vizită. Asta e!»”.

Şi „asta e!” a rămas. Cei de la Protecţia Copilului n-au întrebat-o niciodată şi pe ea ce vrea, deşi legea spune că tânărul e cel care cere, iar DGASPC-ul e cel care acordă protecţia specială.

„Nu m-am gândit la ce să mă fac când voi fi mare”

În ţara în care toată lumea vorbeşte la televizor despre justiţie, nici Sara şi nici asistentul ei maternal nu au ştiut ce prevede legea. Au crezut doar ce li s-a spus.

Femeia care a crescut-o şi a dat-o ţine la ea, a venit de trei ori la apartament, ca să o vadă, de când e la Reşiţa. Fata încă nu a iertat-o, deşi îi spune în continuare „mamă”.

Dar se simte abandonată acum, pentru a doua oară în viaţă. „Am vrut să fug, ca să nu-i mai văd”, îmi spune ea. „Şi cel mai tare mă doare faptul că m-au despărţit de fraţi. Când a auzit că trebuie să plec, frate-miu a vrut să vină cu mine”.

Băiatul are 17 ani. Asta înseamnă că, nu peste multă vreme, îşi va pune şi el hainele în nişte saci de iută, aşa cum a făcut şi Sara imediat după Crăciun.

„Separarea fraților poate fi avută în vedere în situația în care aceasta este în interesul superior al acestora”, susţine ANPDC. „În luarea unei asemenea decizii, pe lângă opinia copilului, în funcție de vârsta și gradul de maturitate, și a asistentului maternal, trebuie avute în vedere și condițiile care au stat la baza eliberării atestatului de asistent maternal”.

„Tu ce vrei să te faci când o să fii mare?”, o întreb pe Sara, ca pe un copil.

„Nu ştiu, nu m-am gândit”, îmi răspunde ea, ca un copil.

„Statul zice că eşti deja destul de mare şi că poţi să-ţi porţi singură de grijă.”

„Da, ştiu.”

„Şi tu nici nu te-ai gândit?”

„Nu.”

 Cât costă un asistent maternal

Pentru creşterea şi îngrijirea copilului/tânărului, un asistent maternal profesionist  beneficiază, conform legii, de:

• salariul asistentului maternal (minim pe economie);
• spor de 15% pentru al doilea copil primit în plasament;
• spor de 10% pentru condiții periculoase sau vătămătoare de muncă;
• spor de 5 % pentru continuitate;
• alocaţia lunară de plasament în cuantum de 600 de lei/copil.

2.400 de lei cheltuie statul lunar cu un copil/tânăr plasat la un asistent maternal.

Şi 600 de lei/lună ar fi toată investiţia statului, dacă asistentul maternal poate fi convins că nu mai are dreptul să crească, cu carte de muncă, un copil care a împlinit 18 ani, dar nu se îndură să se despartă de el şi se învoieşte să-l ţină în continuare, doar cu alocaţia de plasament.

 Pentru că adolescenții sunt încă beneficiarii DGASPC-urilor, vom proteja identitatea celor cu care am stat de vorbă; numele ce apar în articole sunt cele pe care ei şi le-au ales.

VA URMA: Dramele prin care trec copiii sistemului, după ce statul îi desparte de frații lor și de asistenții maternali

Urmărește-ne pe Google News