1. Mască din suc de păpădie. Sucul de păpădie obţinut din flori şi tulpini pisate se amestecă cu aceeaşi cantitate de suc de lămâie şi miere, la care se adaugă argilă verde, până se obţine o pastă moale. Se aplică pe faţa curată şi se îndepărtează prin fricţionare cu degetele umede, iar resturile se spală cu apă călduţă. Această mască se poate aplica de 3-4 ori pe săptămână.
2. Infuzie de frunze de pătrunjel. Peste trei linguriţe de frunze uscate de pătrunjel sau o legătură de frunze poaspete tăiate mărunt se toarnă o cană de apă clocotită. După 30 de minute se strecoară, iar soluţia obţinută se aplică seara pe faţă şi se lasă aşa peste noapte. Dimineaţa se spală tenul cu apă călduţă. Acelaşi efect îl are şi decoctul de pătrunjel realizat dintr-o mână de frunze puse la fiert 15 minute într-o jumătate de litru de apă. Cu acest decoct se spală faţa dimineaţa şi seara, timp de şapte zile.
3. Morcov ras. Cu morcov ras se face o mască pentru tenul afectat de pistrui. Efect împotriva pistruilor are şi sucul de morcovi, care se poate aplica pe faţă prin tamponare.
4. Fragi. Zdrobiţi se amestecă cu un albuş de ou bătut bine (pentru tenul gras) sau cu smântână (pentru tenul uscat). Se întinde pe faţă şi se lasă timp de 15-20 de minute, după care tenul se curăţă cu apă. Efectul este de decolorare a pistruilor.
5. Lămâie. Stoarce o lămâie pe zona cu pistrui de două ori pe zi şi lasă zeama de lămâie să acţioneze timp de 10-15 minute până când pistruii dispar uşor, uşor. Spală-te bine pe faţă înainte de a ieşi afara şi de a intra în contact cu razele solare.
6. Lapte acru. Se amestecă un sfert de pahar de lapte acru, o lingură cu făină de ovăz şi jumătate de linguriţă de hrean ras până când se obţine o pastă omogenă. Acesta se aplică pe suprafaţa cu pistrui şi se lasă să acţioneze 20 de minute, după care se îndepărtează.
7. Drojdie. Foarte eficiente sunt şi măştile cu drojdie de bere amestecată cu apă oxigenată, albuşul de ou amestecat cu zeamă de lămâie, masca de iaurt sau laptele acidofil.
8. Hrean. Un pahar de rădăcină rasă de hrean se pune într-o sticlă de 500 ml. Se adaugă 250 ml de oţet şi se lasă cinci zile la macerat, timp în care sticla se agită zilnic. După cele cinci zile, soluţia se strecoară, iar cu zeama rămasă se ung locurile unde există pistrui sau pete.
9. Ceapă. Sucul obţinut din două-trei cepe mari, uscate se amestecă în părţi egale cu ulei de măsline sau cu ulei de porumb. Preparatul obţinut se aplică de câteva ori pe zi, pe faţă şi pe celelalte locuri unde sunt pistrui. Acest tratament, urmat o perioadă mai lungă, duce la reducerea vizibilă a pistruilor.
10. Castravete. Sucul obţinut de la trei-patru castraveţi se întinde pe faţă şi se lasă să se usuce. Poţi face tratamentul şi de trei ori pe zi. De asemenea, castravetele dat pe răzătoare se aplică pe faţă în locurile unde se află pistruii. Efectul de diminuare a intensităţii acestora este imediat. Un alt remediu e să tamponezi de două-trei ori pe zi cu o loţiune preparată din lapte dulce şi castravete. Taie castravetele rondele şi acoperă cu lapte proaspăt, nefiert şi lasă la macerat câteva ore, la rece.