Procurorii DIICOT au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a românului Romeo Sebastian Anghel, zis Sorin (30 de ani) şi cetăşeanului spaniol Moreno Ibon Alvarez (36 de ani) pentru trafic internaţional ilicit de droguri de mare risc, ei cerând judecătorilor arestarea pentru 29 de zile.
Conform anchetatorilor, cei doi fac parte dintr-un grup transnaţional de traficanţi de droguri, care intenţiona să introducă în România, prin portul Constanţa, aproximativ 500 kilograme cocaină. În acest scop, cei doi au găsit o firmă de import din localitatea Săpânţa, judeţul Maramureş, societate ce aparţine unui italian, având ca obiect de activitate fabricarea şi import-exportul de mobilier. Astfel, că, Anghel şi Alvarez au introdus în ţară un container în care au declarat la vamă că se află parchet din lemn provenind din Santa Cruz- Bolivia.
Transportul a ajuns în portul Constanţa şi ulterior, în cadrul unei livrări supravegheate, în Maramureş. Pe 29 martie, la percheziţia efectuată de procurorii DIICOT la firma din Săpânţa, într-un containăr s-au găsit 19 paleţi cu scânduri din lemn, în fiecare scândură fiind scobite câte patru compartimente în care se afla câte un pachet de 400 grame de droguri, greutatea totală a a acestora depăşind 150 kg. de cocaină cu puritatea 99%. Drogurile proveneau din Bolivia, transportul urmând să tranziteze România şi să ajungă în Olanda. Valoarea de piaţă a cocainei depăşeşte 10 milioane de euro.
Iată filmul capturii!