A deschis pachetul nepotrivit
În anul 1987, ca urmare a faptului că era numărul 2 în regimul comunist din România, Elena Ceauşescu, “savantă de renume mondial”, a primit o serie de invitaţii la diverse congrese şi simpozioane cu temă ştiinţifică. Într-una dintre aceste delegaţii a ales să-l trimită în locul ei pe Nicuşor, băiatul cel mic, care – deşi terminase Facultatea de Fizică – nu avea nici o legătură cu materia şi cu studiul, ci mai mult cu distracţia.
La întoarcere, Glen Seaborg (1912-1999), laureatul Premiului Nobel pentru Chimie (1951), i-a remis lui Nicuşor un cadou pentru marele fizician Ioan Ursu (1928- 2007), coordonator al programului nuclear al României şi prieten al cercetătorului american, dar şi pentru Elena Ceauşescu, cea invitată iniţial la congres. Cadoul, care reprezenta o sursă de uraniu utilă cercetării ştiinţifice, dar foarte periculoasă pentru om, era iniţial bine închis într-un recipient cu grad maxim de izolaţie. Reîntors în România însă, Nicuşor nu şi-a putut stăpâni curiozitatea şi a deschis pachetul, expunându- se imediat radiaţiilor emise de sursă.
Mai mult, conform apropiaţilor “Prinţişorului”, acesta nu a mai introdus sursa de uraniu în recipient, ci a ţinut-o chiar în buzunarul hainei, vreme de câteva zile, scăpând-o pe jos chiar în timpul unei vizite la Palatul Primăverii, reşedinţa familiei Ceauşescu!
(facsimil de pe nipne.ro, site-ul oficial al Institutului National pentru Fizica si Inginerie Nucleara Horia Hulubei, din Bucuresti, in care apare incidentul cu potential nuclear provocat in realitate de Nicusor Ceausescu, nu de Valentin, in 1987)
Aparatele au luat-o razna
A doua zi după sosirea acasă a lui Nicuşor, la controlul zilnic al nivelului de radiaţii din apă, aer şi sol, efectuat de unitatea specializată, echipată cu aparatură şi detectoare Geiger, rezultatele au fost şocante: nivelul normal al radiaţiilor era cu mult depăşit, s-a declarat imediat stare de urgenţă, iar Palatul Primăverii a fost evacuat. După ce sursa de uraniu a fost găsită şi izolată, Nicuşor nu a vrut să facă imediat controale medicale amănunţite, dar în următoarele luni a început să se simtă constant tot mai rău, lucru care nu se mai întâmplase până atunci. Coincidenţă sau nu, după acest incident, dar şi după refuzul de a se supune unui control medical, Nicuşor este exilat la Sibiu, lăsând în urmă greşelile trecutului. Pentru el, era începutul sfârşitului.
Expunerea la uraniu duce la cancer
Conform specialiştilor, oamenii pot fi expuşi radiaţiilor de uraniu prin inhalarea de praf radioactiv sau prin contactul cu apa şi hrana contaminate. Doctorii spun că uraniul se acumulează cel mai frecvent în oase, ficat, rinichi şi în organele genitale, atacând celulele vii şi provocând tumori, ce duc la cancer sau la leucemie. Aşa este foarte posibil să se fi întâmplat şi în cazul lui Nicuşor, al cărui ficat a fost grav afectat după contactul prelungit cu sursa de uraniu.
Nicu, autor de cărţi de ştiinţă
Cel puţin teoretic, Nicu Ceauşescu nu era străin de lumea ştiinţei, prezenţa sa la Congresul din 1987, în locul mamei sale, fiind oarecum justificată de absolvirea, în 1975, a Facultăţii de Fizică.
Se pare că 1982 a fost anul de graţie al avântului său ştiinţific, Nicu fiind autorul lucrării de peste 200 de pagini “Contribuţii la fizica şi aplicaţiile descărcărilor luminiscente”, apărută la Editura Academiei RSR, Bucureşti. În plin elan creator, Nicu s-a semnat, alături de alţi colegi, şi pe volumul “Tehnologii neconvenţionale”, apărut în acelaşi an, la Editura Scrisul Românesc.
A murit la vârsta de 45 de ani, la Viena
Nicu, mezinul familiei Ceauşescu, s-a născut pe 1 septembrie 1951, la Bucureşti. La 36 de ani, în 1987, Nicu a devenit cel mai tânăr prim-secretar de judeţ din ţară, la Sibiu. Acuzat de genocid pentru morţii de la Sibiu, din decembrie 1989, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru instigare la omor deosebit de grav şi la 5 ani pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Ulterior, pedeapsa i s-a redus la 16 ani de închisoare. Nicu a fost pus în libertate condiţionată pe motive medicale, iar pe 16 septembrie 1996 a fost internat la Spitalul Universitar cu diagnosticul de ciroză hepatică cronică. Pe 18 septembrie a fost dus la Viena, pentru o intervenţie chirurgicală, dar a murit pe 26 septembrie, la 45 de ani.
Citeşte mâine despre accidentul de lângă vila lui Ceauşescu