5 iulie 2012 – 4 bărbaţi, carbonizaţi în elicopterul prăbuşit
Elicopterul militar tip IAR 316 B a pierdut legătura radio cu baza în jurul orei 12.00 şi s-a prăbuşit, la puţin timp după aceasta, într-un lan de porumb din apropierea localităţii Joiţa, Buzău. Salvatorii au reuşit să-l localizeze cu greu, iar când au ajuns, cei patru membri ai echipajului erau morţi. Căpitan-comandorul Mitică Docuz, maistrul militar Cătălin Topoliceanu şi maistrul militar Viorel Cojocaru aveau mii de ore de zbor la activ, erau toţi căsătoriţi şi fiecare avea câte un copil. Cei trei erau angajaţi ai Şcolii de Aplicaţie de la Boboc, Buzău, care în urmă cu doi ani, în aceeaşi zi, şi-a mai pierdut un om de bază într-un alt accident tragic. Cea de-a patra victimă a fost un student de anul I, din Braşov, Ştefan Coropeţchi, 19 ani, venit în practică.
5 iulie 2010 – 12 piloţi cu experienţă, decedaţi la Tuzla
Vieţile a 12 piloţi au fost curmate, pe 5 iulie 2010, după ce zborul unui avion Antonov 2 s-a frânt pe aerodromul din Tuzla, judeţul Constanţa. Doar doi membri ai echipajului au reuşit să scape cu viaţă, ca prin minune. Printre victime s-a aflat şi comandorul Nicolae Jianu – comandantul Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene Aurel Vlaicu din Boboc. Ieri, cei care-l comemorau pe Jianu la Tuzla au aflat că alţi trei colegi de-ai lor au pierit într-un accident de elicopter.
Cei 12 piloţi morţi în urmă cu doi ani au fost comemoraţi ieri la Tuzla
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro