Conform astrofizicienilor, în 1955, un obiect cosmic s-a oprit brusc în preajma Terrei, s-a desfăcut în cinci bucăţi şi de atunci se roteşte în jurul Pământului
“Informaţiile despre extratereştri şi OZN-uri sunt mai vechi. În cursul anului 1955 a fost observat un corp ceresc, de aproximativ 100 de metri în diametru, care se îndrepta spre Terra. La apropierea de Pământ, corpul s-a oprit şi s-a desfăcut în cinci bucăţi, care se rotesc şi astăzi pe orbita terestră. Toate datele conduc spre ipoteza că e vorba de un sistem extraterestru de monitorizare a speciei omeneşti. Trebuie spus că un obiect cosmic în mişcare nu se poate opri brusc, decât dacă este artificial, adică are motoare.
Mai mult, conform datelor mai multor observatoare astronomice din SUA şi din Anglia, acel corp, ajuns în apropierea Terrei, s-a fragmentat în 5 părţi inegale printr-o explozie, adică s-a satelizat, iar bucăţile sale pot fi observate şi astăzi, chiar cu telescoape optice de amatori”, ne-a declarat generalul Emil Străinu, doctor în ameninţări neconvenţionale şi asimetrice. Câţiva savanţi au propus de-a lungul timpului trimiterea unor echipaje pentru a inspecta navele, însă nu se cunoaşte un răspuns oficial la această problemă din cauză că marile puteri nu au comentat niciodată nimic. Astrofizicianul rus S. P. Bojici spunea în 1980 despre aceste obiecte: “Sunt sigur că în jurul Pământului se roteşte o navă cosmică de provenienţă extraterestră. Această problemă e cunoscută în SUA, dar şi în Marea Britanie, însă nu se vorbeşte nimic”.
«Au fost văzute şi de astronauţi»
Astrofizicianul american Stanton Fredman a spus pentru TAOLNews, în 1993, că “ştim şi noi despre explozia aceea din 1955. Nu e exclus ca aceste fragmente să aparţină vreunei nave cosmice de provenienţă extraterestră”. Tot ca o enigmă lega- tă de acest aspect, mai mulţi autori de studii astronomice menţionează apariţia pasageră a unui satelit, numit de unii “Cavalerul Negru”, de alţii “Satelitul de Diamant” sau “Supraveghetorul”, ce ar veni periodic în spaţiul extraatmosferic din jurul Terrei, s-ar sateliza pentru di- ferite perioade de timp, apoi ar pleca în spaţiu. “Aceste corpuri străine nu s-au ciocnit niciodată cu sateliţi tereştri sau cu deşeuri cosmice observabile pentru că sunt navigate de fiinţe inteligente. Astronauţii de pe laboratoarele spaţiale Skylab, Saliut şi MIR au executat numeroase observaţii şi fotografii despre aceste obiecte, dar ele nu au fost date publicităţii niciodată”, a adăugat Emil Străinu.
Astronautul Edgar Mitchell: «Fenomenele OZN sunt reale»
În anul 2008, americanul Edgar Mitchell (foto), unul dintre astronauţii misiunii Apollo 14, a spus că extratereştrii au contactat oamenii de pe Pământ de mai multe ori, dar că NASA a ascuns acest lucru, relatează thisislondon.co.uk. “Am fost destul de privilegiat încât să aflu că am fost vizitaţi şi că fenomenele OZN sunt reale”, a afirmat Mitchell. Un purtător de cuvânt al NASA a replicat că agenţia spaţială americană “nu urmăreşte OZN-uri”.