În 2000 a avut prima reuşită
Prof dr. Irinel Popescu, şeful Clinicii de Chirurgie şi Transplant Hepatic de la Institutul Fundeni, are stocate, în minte, toate datele importante ale operaţiilor pe care le-a făcut.
“Primul transplant a fost efectuat pe 21 iunie 1997 şi, la fel cum s-a întâmplat şi la nivel internaţional, a fost un pacient care nu a supraveţuit operaţiei. Iar primul transplant efectuat cu succes a fost pe 15 aprilie 2000, la pacientul Gheorghe Pena, care trăieşte şi în prezent şi are o stare generală foarte bună”, spune chirurgul. Cu toate că-şi iubeşte enorm meseria, recunoaşte că în tinereţe şi-a dorit foarte mult să devină ziarist. Însă, pentru că la vremea respectivă nu exista o facultate pe care să o urmeze pentru a îmbrăţişa această meserie, a renunţat şi s-a dus la medicină.
Medicina, bat-o vina!
Profesorul Irinel Popescu recunoaşte că a ales medicina pentru că a fost una dintre dorinţele mamei sale. Asta nu înseamnă însă că nu şi-a dorit să devină doctor. Pe vremea când era rezident, Clinica de la Fundeni era considerată una din cele mai bune din ţară. “Profesorul Setlacec şi prof. Mihai Stăncescu, care aveau preocupări în chirurgia ficatului, m-au îndrumat să mă formez în acest tip de chirurgie, inclusiv în transplantul hepatic”, ne-a spus prof. dr. Irinel Popescu. Iar după ce s-a şcolit în Germania şi în Statele Unite, a revenit în ţară şi a început să profeseze.
La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro