La 12 iulie 1884, cu ocazia începeri lucrărilor, în fundaţia clădirii s-a depus un document în care erau menţionaţi regele Carol I, prim-ministrul I.C. Brătianu şi membri guvernului, conducerea BNR. Ridicarea palatului BNR a durat mai mult, întârzierea fiind provocată de războiul sârbo-bulgar (noiembrie-decembrie 1885), dar în 1889 construcţia era gata. În cei şase ani cât a durat ridicarea Palatului, un rol important l-a avut directorul Eugeniu Carada. Acesta a supravavegheat cu stricteţe urmărirea şi aplicarea întocmai a proiectului. După el a fost denumită şi o stradă care există şi acum, situată în apropierea băncii.
La fundaţie s-a despus o hârtie cu numele regelui Carol I
Mai mult, în colţul unde această arteră se întâlnea cu strada Lipscani, a fost aşezată, la începutul anilor ’20, statuia lui Eugeniu Carada, realizată de sculptorul francez Dubois. Amenajarea acesteia a fost făcută de sculptorul român Măţăoanu.
“Jaful secolului” din 1959. Au prădat maşina blindată a Băncii Naţionale
Fostul mare jucător de tenis Ilie Năstase (67 de ani) pare un mic răsfăţat al sorţii, care se lăfăie într-un adevărat imperiu financiar, însă la vârsta de numai 13 ani el a trăit o tragedie care avea să-i marcheze întreaga viaţă. Tatăl său, Gheorghe Năstase, fusese aruncat pe nedrept în spatele gratiilor şi bătut cu bestialitate, bănuit fiind că ar fi fost complice la “Jaful secolului” din anul 1959, când o gaşcă de teribilişti a prădat maşina blindată a Băncii Naţionale, din care a şterpelit suma de 250.000 de dolari.
Gheorghe Năstase, care lucra, la acea vreme, în funcţia de colector la Banca Naţională, se afla la locul de muncă în momentul jafului, iar Securitatea l-a săltat atât pe el, cât şi pe şoferul maşinii, bănuiţi că ar fi fost mână în mână cu infractorii.
S-au spus vrute şi nevrute despre acest jaf, însă adevărata poveste o ştie doar Ilie Năstase: “Aveam 13 ani când tata era colector la bancă. Mergeam cu el sâmbăta şi duminica să-l ajut să strângă banii de la producători, de la fabricile de pâine, de lapte… Căram sacii cu bănet cot la cot cu tata, mai câştigam şi eu un leuţ de buzunar. Aşa era în acea vreme, colectorul mergea zilnic să adune banii… Tata nici nu se afla în maşină atunci, era în bancă, dar pentru că nu îi aveau pe adevăraţii vinovaţi, au fost săltaţi atât el, cât şi şoferul maşinii”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro