Organizaţiile Non-Guvernamentale, aşa-numitele ONG-uri, sunt o componentă importantă a societăţii civile oriunde în lumea democratică. Ca o mică remarcă, termenul în sine de “societate civilă” este, câteodată, caraghios. Vorbesc unii atât de uşor de “noi, societatea civilă, de parcă restul ar fi militari”.
Revenind, ONG-urile atât de preţuite în lume sunt în România ciuca bătăilor, proasta târgului… Analiza ultimelor sondaje a identificat o temă care merită discutată: “Cine are încredere în ONG-urile din România?”. Fenomenul “ONG” a început în 1989, în ţara noastră, din două zone: cea a celor “şmecheri” care îşi aduceau “pe fundaţie” maşini fără impozite şi “ajutoare”/ haine şi electronice second-hand din Occident. A doua zonă a ONG-urilor autohtone este cea a unor membri ai fostei elite comuniste, care şi-au dat seama că, trecând prin “purgatoriul” societăţii civile, vor putea reapare în prim-planul vieţii publice, legitimaţi prin tot felul de burse de studii şi seminarii de către un Occident inocent…
Astăzi, aceste ONG-uri, în general cu un număr de maximum 10 membri, devenite abonatele unor fonduri de sute de mii de euro, au o agendă diferită de cea a societăţii româneşti în ansamblul ei.
Această “istorie”, dar şi realitatea fenomenului ONG românesc sunt cunoscute sau cel puţin intuite de către restul societăţii, ceea ce a condus ca în sondajul CCSB, din 14 februarie 2012, ONG-urile să fie pe locul 16 în topul încrederii în instituţiile publice, cu 34% . Ca să avem o imagine mai bună, SRI şi SIE se bucură de mai multă încredere decât ONG-urile în România.
De fapt, ONG-urile intră în grupul “select” de la sfârşitul clasamentului. O adevărată “zonă politică”, prin care ONG-urile în România s-au identificat în mod constant în căutarea de sinecuri şi fonduri pentru membrii lor. Păcat de rolul istoric pe care trebuiau să-l aibă!

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce trebuie să pui pe rafturile de pe ușa frigiderului. Experții au dezvăluit cum să ții alimentele la rece, ca să reziste cât mai mult timp
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui pe rafturile de pe ușa frigiderului. Experții au dezvăluit cum să ții alimentele la rece, ca să reziste cât mai mult timp
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Observatornews.ro
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI