Sandrino şi Mihaela, copiii din prima căsnicie a fostului mare rapidist, au organizat împreună cu fosta soţie, Cristina, un parastas pentru comemorarea lui Sandu Neagu. ”Nici acum nu pot accepta faptul că tatăl meu s-a stins din viaţă. A fost un om mare, un rapidist iubit de toată lumea”, au fost cuvintele lui Sandrino, fiul cel mare. Deşi relaţia dintre cele două familii nu era una tocmai bună, aceştia au îngropat securea războiului ”pentru liniştea lui Sandu”, spune şi Cristina. Cea de-a doua soţie a fostului rapidist duce greul vieţii de zi cu zi alături de cei doi copii, Ingrid şi Roberto. Cei trei au schimbat doar în ultimul an nu mai puţin de patru oraşe. Un adevărat periplu în România, în Piteşti, Deva, Buzău, şi mai nou Bucureşti.

Ultima pasă i-a fost fatală
Deşi s-a stins pe patul din Spitalul Universitar din Capitală, fostului erou de la Guadalajara i s-a tras moartea după un schimb de pase cu fiul său cel mic, Roberto, când a alunecat şi şi-a fracturat femurul piciorului drept. Şi nu oriunde! Ci pe Giuleşti, stadionul pe care a cunoscut gloria.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bărbatul care a incendiat Palatul Parlamentului a fost prins într-un hotel din București. Se întorsese recent din Italia
Știrileprotv.ro
Bărbatul care a incendiat Palatul Parlamentului a fost prins într-un hotel din București. Se întorsese recent din Italia
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro

Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Libertateapentrufemei.ro
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Amenzi usturătoare pentru șoferii care nu au aceste obiecte în mașină. Ce spune Codul Rutier, de fapt
FANATIK.RO

Leonard Doroftei a povestit prin ce a trecut în Canada: „Aveam zile în care nu puteam să mănânc. Plecau târâș!”
GSP.RO

Orașul din România care se află pe șapte coline, ca Roma. Puțini știu cum se numesc și ce ascund

Raluca Bădulescu și-a făcut cont pe OnlyFans. Cum pozează vedeta pe site-ul pentru adulți. Imagini necenzurate / FOTO
Unica.ro

S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro

Rată de 700 de lei la un credit de 25.000 de lei. Cât poate scădea după refinanţare
Observatornews.ro
Rată de 700 de lei la un credit de 25.000 de lei. Cât poate scădea după refinanţare
Horoscop 18 septembrie 2024. Racii este bine să nu se lase în voia emoțiilor mai intense decât de obicei, dar nici să nu exagereze cu rațiunea
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI