Preţurile au urcat din nou luna trecută

Preţurile de consum au urcat, în noiembrie, pentru a doua lună consecutiv, cu 0,42%, creşterile fiind înregistrate, în principal, în cazul mărfurilor alimentare şi serviciilor. Inflaţia anuală a coborât la 3,44%, acesta fiind un nou minim după 1990.

Goană după credite

Mii de români aleargă, în această perioadă, cu documentele necesare acordării de credite, de la o bancă la alta. Şi asta pentru că, de anul viitor, se vor înăspri condiţiile de acordare a împrumuturilor. Începând cu luna ianuarie, creditele de consum vor fi acordate pentru cel mult cinci ani. De asemenea, solicitanţii de astfel de credite ar trebui să dispună de garanţii care să acopere în proporţie de 133% valoarea creditului. În ceea ce priveşte creditele pentru achiziţia de locuinţe, avansul minim prevăzut în regulamentul BNR este de 30%, în cazul în care clienţii optează pentru euro, şi de minimum 40% pentru celelalte monede, exceptând moneda naţională, unde avansul este de minimum 15%.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Criminalul în serie din Constanța, ajutat de familie. Copiii stăteau lângă cadavrul din baie și l-au ajutat să-l îngroape
Știrileprotv.ro
Criminalul în serie din Constanța, ajutat de familie. Copiii stăteau lângă cadavrul din baie și l-au ajutat să-l îngroape
Ce s-a întâmplat cu tânăra stewardesă din Bistrița, găsită moartă în Japonia, la doar 30 de ani! Detaliul dureros făcut public de familie
Viva.ro

Elena Udrea, mesaj din închisoare pentru fiica ei, în prima zi de școală: „Draga mea inimă…”. Ce mare și frumoasă s-a făcut Eva Maria!
Libertateapentrufemei.ro
Elena Udrea, mesaj din închisoare pentru fiica ei, în prima zi de școală: „Draga mea inimă…”. Ce mare și frumoasă s-a făcut Eva Maria!
Planta care poate umple de bani. Este cunoscută ca “aurul roșu”, are o mulțime de întrebuințări și se spune că și Cleopatra o folosea ca să-ți mențină frumusețea
FANATIK.RO

Handbalul ca mod existențial » Dialog captivant cu Bianca Grigore, sportiva de 17 ani îndrăgostită de citit și care are un vis suprem: „Îmi doresc din tot sufletul să las o amprentă aici” + „E esențial să-mi antrenez mintea!”
GSP.RO

Ce să pui alături de varză în borcane ca să-i dai cel mai bun gust. Ingredientul neașteptat care o transformă într-un deliciu pe care-l vei savura la iarnă

Val de reacții pe internet după ce Carmen Grebenișan a dezvăluit cine e, de fapt, noul ei iubit. 'Nu este nimic ascuns'
Unica.ro

Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Detalii tulburătoare din dubla crimă din Constanța: Șacalul a stat în casă cu cadavrul Denisei timp de două zile sub ochii celor patru copii
Observatornews.ro
Detalii tulburătoare din dubla crimă din Constanța: Șacalul a stat în casă cu cadavrul Denisei timp de două zile sub ochii celor patru copii
Horoscop 10 septembrie 2024. Săgetătorii sunt în elementul lor și asta le dă putere, sporind efectul pe care îl au asupra celorlalți
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI