Elevii lui Istvan Kovacs au condus cu 9-5 la ultima pauză, însă croaţii au revenit incredibil şi au dus partida în prelungiri: 10-10! S -au disputat două reprize de prelungire, de câte 3 minute fiecare. Ex-iugoslavii au avut 12-10 după primul act, însă tricolorii egalalat, 12-12! Au urmat lovituri de departajare de la cinci metri.
Fiul vitreg al lui Iuliu Mureşan a marcat penalty-ul decisiv
Tiberiu Negrean, fiul vitreg al lui Iuliu Mureşan, preşedintele clubului de fotbal CFR Cluj, a fructificat lovitura decisivă pentru România! Noi am ratat o dată, din cinci, adversarii – de două ori, portarul Dragoş Stoenescu parând de fiecare dată miraculos!
Golurile românilor în timpul regulamentar de joc şi reprizele de prelungiri au au fost reuşite de Nicolae Diaconu, Mihnea Chioveanu, Kadar Kalman, Dimitrie Goanţă, Tiberiu Negrean (2), Andrei Buşilă, Andrei Iosep (2) şi Cosmin Radu (3).
Mai avem o şansă la Olimpiadă
România este astfel calificată la turneul preolimpic de la Edmonton (Canada/ 1-8 aprilie), la care acced primele nouă clasate la CE din Olanda. Cosmin Radu şi compania vor mai juca un meci la Eindhoven, pentru locurile 7-8, cel mai probabil cu Spania.
Rezultatele României la CE de la Eindhoven:
Grupa B: cu Croaţia (7-10), cu Spania (10-12), cu Muntenegru (8-11), cu Serbia (5-14), cu Germania (9-10);
Turneul locurile 7-12: cu Macedonia (12-10);
Turneul locurile 7-10: cu Croaţia (16-15).
La ultima edţie a CE, câştigată de Croatia, România s-a clasat pe 7. Obiectivul tricolorilor a fost îndeplinit la actuala ediţie, clasarea în primele nouă locuri, care oferă calificarea la turneul preolimpic de la Edmonton, din 1-8 aprilie, de la care primele patru clasate vor obţine „biletele” pentru Olimpiada de la Londra. La Jocurile Olimpice sunt deja calificate Serbia (câştigatoarea Ligii Mondiale 2011), Italia, Croaţia şi Ungaria, în urma poziţiilor pe care s-au clasat la CM din Shanghai.