I-au măsurat trupul cu aţă

Mai mult, tradiţia spune că după ce regele moare, corpul lui e măsurat cu un fir care va fi tăiat în bucăţele mici ce vor fi păstrate de familie şi de rude.
Cât priveşte controversata notă de plată de la spitalul din Antalya, despre care s-a vehiculat că ar fi în valoare de 350.000 de dolari, fiul regelui, Dorin Cioabă, a dat ieri asigurări că până la urmă este vorba de o sumă mult mai mică şi că toate costurile vor fi acoperite de asigurarea de călătorie, pe care tatăl lui o avea semnată în ţară.
Ba mai mult, acesta a negat vehement că ar fi cerut sprijin financiar autorităţilor din România şi a spus că a solicitat doar asistenţă consulară. Un lucru este sigur: romii au negociat la sânge cu turcii în toată această poveste.
Actele pentru transferul regelui Cioabă în ţară costau 4.750 de euro, dar familia a reuşit să le “scoată” la 2.500 de euro. Trupul lui Florin Cioabă ar putea ajunge, cel mai probabil, azi în ţară.

A mai murit un bulibaşă

La doar o zi după ce Florin Cioabă s-a stins, ieri, bulibaşa din Buzescu, judeţul Teleorman, a murit din cauza unor grave probleme de sănătate cu care se confrunta în ultima vreme.
Marian Grânea (75 de ani) era liderul romilor din localitatea Buzescu, judeţul Teleorman, şi un bun prieten al regelui autoproclamat al romilor, Florin Cioabă. Bulibaşa, care suferea de diabet, va fi înlocuit de fiul său.

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

Cortegiu funerar de 200.000 de inşi

Autointitulatul rege internaţional al romilor creştini de pretutindeni, Dan Stănescu, de la Costeşti, Argeş, spune că vestea morţii lui Florin Cioabă a venit “ca un fulger”. El estimează că la înmormântarea acestuia, de la Sibiu, vor participa între 150.000 şi 200.000 de oameni.
Acesta este palatul familiei Cioabă din Sibiu, unde sunt aşteptaţi peste 200.000 de romiDoliu pentru rege: pirandele nu se spală o lună! Tradiţia îi obligă pe romi să-l comemoreze în mod bizar pe Florin Cioabă
Sute de oameni din comunităţile de romi din Iaşi şi-au anunţat deja prezenţa, iar Stela Mihai, preşedinta romilor din Strehaia, a declarat şi ea că se vor mobiliza în jur de 1.000 de persoane din localitate ca să vină la funeralii.
Născut în judeţul Gorj, regele Cioabă va fi condus pe ultimul drum şi de zeci de rude şi apropiaţi din cartierul Meteor din Târgu Jiu, unde există o mare comunitate de romi. Pentru că se prevede a fi un eveniment de amploare, poliţia din Sibiu se mobilizează şi ea.
“În funcţie de numărul de persoane care vor participa la acest eveniment, dispozitivele de poliţie se vor adapta situaţiei”, a declarat Anca Bloanca, purtător de cuvânt IPJ Sibiu.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Observatornews.ro
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI