Specialiştii de la imobiliare.ro îţi arată care este preţul apartamentelor, în funcţie de zonă:
1. Zona de vest:
Potrivit anunţurilor făcute de dezvoltatori, aici pot fi găsite atât cele mai ieftine garsoniere din Capitală, cât şi cele mai accesibile apartamente cu două camere. Preţurile celor dintâi pornesc de la 28.900 de euro, în timp ce, pentru a doua categorie, pragul minim este de 41.800 de euro.
Pentru locuinţele cu trei şi patru camere, preţurile minime practicate de dezvoltatorii din zona de vest pot fi considerate accesibile, dar nu sunt, totuşi, şi cele mai mici din piaţă. Astfel, pentru prima categorie pretenţiile developerilor pornesc de la 70.000 de euro, iar pentru cea de-a doua categorie încep de la 169.000 de euro.
2. Zona de sud:
Garsonierele construite în această parte a Capitalei pornesc de la o valoare minimă de 29.500 de euro, în vreme ce locuinţele cu două camere pot fi achiziţionate cu cel puţin 45.900 de euro. Pe de altă parte, un apartament cu trei camere are un preţ minim de 72.000 de euro. Interesant este că, deşi la celelalte categorii locative zona de sud se situează peste preţurile practicate în vest, aici se pot găsi totuşi cele mai ieftine locuinţe cu patru camere din Bucureşti, la 100.800 de euro.
3. Zona de nord:
Aici, o garsonieră porneşte de la 37.800 de euro, în vreme ce o locuinţă cu două camere are un preţ minim de 50.000 de euro. Dezvoltatorii din această parte a Capitalei pun însă la dispoziţia celor interesaţi cele mai ieftine apartamente cu trei camere, ce încep de la 62.400 de euro. Nu în ultimul rând, locuinţele cu patru camere pot fi achiziţionate cu minimum 123.600 de euro.
4. Zona de est:
În est, preţul minim pentru o garsonieră nou-construită se ridică la 39.000 de euro, în vreme ce un apartament cu două camere porneşte de la 54.000 de euro. O locuinţă cu trei camere poate fi achiziţionată cu cel puţin 84.000 de euro, iar una cu patru camere cu 106.000 de euro.
5. Zona centrală:
În centrul Capitalei, o garsonieră într-un ansamblu rezidenţial nou-construit costă aproape tot atât cât una situată în est (38.900 de euro), însă preţul minim al unui apartament cu două camere este semnificativ mai ridicat, ajungând la 72.000 de euro. Totodată, în centru pot fi găsite cele mai mari preţuri practicate pentru locuinţele cu trei şi patru camere – 113.000 de euro şi, respectiv, 189.000 de euro.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pe Nicușor Dan îl știe toată lumea, însă stai să vezi cine este sora lui! O apariție discretă, cu o meserie la care nimeni nu se aștepta! Detalii din intimitate
Viva.ro
Pe Nicușor Dan îl știe toată lumea, însă stai să vezi cine este sora lui! O apariție discretă, cu o meserie la care nimeni nu se aștepta! Detalii din intimitate
Delia a zis, în sfârșit, cu cine votează în turul 2! “Vă rog frumos să nu mă așteptați cu o bâtă sau să mă așteptați la colț să mă scuipați”
Libertateapentrufemei.ro
Delia a zis, în sfârșit, cu cine votează în turul 2! “Vă rog frumos să nu mă așteptați cu o bâtă sau să mă așteptați la colț să mă scuipați”
Alegerea egoistă a Marii Britanii: De ce a spus „nu” Europei și „da” lui Trump
Adevarul.ro
Alegerea egoistă a Marii Britanii: De ce a spus „nu” Europei și „da” lui Trump
Surpriză în showbiz! Celebra actriță a devenit mamă de gemeni și a dezvăluit prima imagine cu aceștia: „Îmi ocupă complet mâinile și inima”
Elle.ro
Surpriză în showbiz! Celebra actriță a devenit mamă de gemeni și a dezvăluit prima imagine cu aceștia: „Îmi ocupă complet mâinile și inima”
Nadia Comăneci s-a filmat la piscină, într-un costum de baie din două piese, și a publicat clipul pe rețelele sociale. La 63 de ani, „Zeița de la Montreal” a făcut senzație în online cu apariția sa

Judecătoarea Georgeta Ciungan s-a sinucis cu 3 zile înainte de a da un verdict important
Observatornews.ro
Judecătoarea Georgeta Ciungan s-a sinucis cu 3 zile înainte de a da un verdict important
Horoscop 13 mai 2025. Balanțele au parte de o zi care vine cu provocări, dar acestea nu vor depăși nivelul cu care sunt obișnuite
HOROSCOP
Horoscop 13 mai 2025. Balanțele au parte de o zi care vine cu provocări, dar acestea nu vor depăși nivelul cu care sunt obișnuite

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI