Bărbatul nu a fost închis
Două luni mai târziu, tragedia s-a produs: “El era în scaunul cu rotile când, profitând de un moment de neatenţie al Ramonei, a înjunghiat- o. A spus apoi că-i pare rău că nu le-a omorât pe ea şi pe fetiţă. Dacă ar fi existat o lege, eu sunt convins că fata mea nu ar fi fost înjunghiată de 12 ori şi nu ar fi în prezent o legumă. El acum nici nu e la puşcărie, e liber, cel puţin până la finalizarea procesului, iar fata mea e nenorocită pe viaţă”, povesteşte disperat Gheorghe Baicu, tatăl Ramonei.
Părinţii au nevoie de ajutor
Ramona a ajuns numai piele şi os în spital, părul îi cade şi face răni pe spate. Spitalizarea fetei îi costă pe părinţii ei 620 de lei lunar, la care se adaugă şi cele necesare pentru îngrijirea micuţei Denisa, astfel că bătrânii au nevoie de ajutor financiar.
Cei care vor să-i ajute pe părinţii Ramonei pot trimite bani în contul RO57RNCB0521060016840001 deschis pe BCR, agenţia Bagdasar, pe numele Baicu Gheorghe
Şi alte femei se luptă cu sistemul judiciar
Mama şi fiica – terorizate, vinovatul – liber
Melania Constantin, o bucureşteancă de 35 de ani, mama unei fetiţe de patru ani, e terorizată de fostul soţ, care îi ameninţă şi copilul.
“M-a bătut în plină stradă, mi-a trimis sute de ameninţări cu moartea. De multe ori, descrie cu lux de amănunte felul în care vrea să mă ucidă”, ne-a declarat Melania. Zecile de plângeri făcute împotriva bărbatului se plimbă de la Secţia 15 la Parchetul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, însă până acum nimeni n-a luat nici o măsură.
A divorţat de patru ani, dar tot nu a scăpat de soţul ei
Dorina Vochescu, o farmacistă din Craiova, a divorţat de soţul ei în 2008, dar de atunci nu scapă de ameninţări, mai ales că instanţa a decis ca ea şi soţul său să locuiască împreună până la partaj.
Nimeni nu a luat însă în calcul ranchiuna acumulată de soţul Dorinei. “În prima zi, cred că am chemat poliţia de 7- 8 ori, pentru că a spart uşile cu târnăcopul, a făcut un dezastru”, mărturiseşte Dorina Vochescu. În timp ce Dan Corcoveanu, fostul ei soţ, neagă acuzaţiile, poliţiştii nu au putut decât să îi dea câteva amenzi. “I-au pus în vedere soţului să respecte normele de conduită în familie. A fost amendat de 3 ori cu câte 200 de lei”, a declarat agentul Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj. l Elena Alexandru
Coafeza ucisă făcuse plângere
Viaţa Florinei alături de soţul ei, agentul şef Gheorghe Vlădan, şofer la Policlinica MAI, a fost un calvar. Cel puţin asta reiese şi din plângerea pe care femeia a depus- o pe 1 martie la Secţia 14 împotriva soţului ei: “Trăiesc o adevărată teroare care nu se mai sfârşeşte, deşi l-am rugat şi l-am implorat să înceteze. Sănătatea mea se deteriorează pe zi ce trece. Plâng adesea, nu mai am poftă de mâncare, am coşmaruri şi îmi este teamă”. l Cristian Burcioiu, Remus Vlad
Victimele trebuie să aducă martori
Specialiştii în drept susţin că, teoretic, legea le apără pe femeile abuzate de soţi, însă totul ţine de modul în care autorităţile îşi fac datoria.
“Partea vătămată poate depune plângere pentru ameninţare, prevăzută la articolul 193 din Codul Penal şi pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă. Odată sesizaţi, poliţiştii sunt obligaţi să audieze partea vătămată şi să-i ceară să probeze acuzaţiile cu martori. După audieri, se poate dispune începerea urmăririi penale, iar la final se poate lua măsura legală. Dacă soţul violent se află la prima abatere, cea mai întâlnită sancţiune este amenda, iar dacă persistă şi pe numele lui se depun mai multe plângeri, poate să fie chiar şi arestat”, ne-a explicat avocata Ionela Vasile. l Dan Băcan
Legea s-ar putea schimba
Parlamentul a votat recent un proiect de lege prin care victimele violenţei în familie beneficiază de protecţie sporită din partea autorităţilor. Iniţiatorii proiectului, printre care şi Silviu Prigoană (foto), au stipulat că victima poate să ceară ordin de restricţie ce prevede evacuarea agresorului de la domiciliul comun, dar şi păstrarea distanţei de minimum 200 de metri faţă de persoana vătămată. Mai mult, agresorul nu va avea voie să-i dea telefon victimei şi nici să-i scrie. Proiectul de lege, aflat la Preşedinţie pentru promulgare, ar putea intra în vigoare în iunie.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro