Războiul de independenţă (1877-1878) este o piatră unghiulară, o bornă a Naţiunii Române. România devenea stat neatârnat, după cum spunea Mihail Kogălniceanu. În traducerea zilei de azi, nu mai eram slugi la Înalta Poartă, servitorii turcilor, ci stăpâni la noi acasă. Istoria se consumă în fapte mari, în momente de eroism. Dar câteodată detaliile, absolut nesemnificative, fac deliciul vieţii. Căpitanul Budişteanu, Costea Budişteanu, devenit ulterior general şi erou al României, zăcea rănit într-un lazaret – aşa se numeau spitalele pe atunci, după modelul francez. La patul rănitului, alături de infirmiere, de surori de caritate, veghea câinele său de casă, Caesar, mare, blând şi puternic. Cu toate insistenţele lui Carol Davila, tatăl medicinei româneşti, câinele nu a putut fi îndepărtat. Animalul, deşi bătut periodic, nu s-a lăsat dus de lângă patul stăpânului nici măcar când în vizită – de grad zero, reţineţi – a venit Ţarul Rusiei. Denumit conform protocolului de atunci “Înălţimea Sa Imperială Ţarul tuturor Ruşilor”, însoţit de vărul său “Majestatea Sa Domnitorul României”. Ţarul l-a decorat pe căpitanul Budişteanu cu Ordinul Crucea Sf. Vladimir clasa a III-a. La plecare, Ţarul, impresionat de ataşamentul câinelui – aşa sunt ruşii, cruzi la nebunie, dar blegi până la umilinţă în faţa divinităţii -, i l-a cerut românului, ca dar, pe câinele Caesar. Răspunsul este epopeic, ar trebui reţinut, scris pe toate monumentele: “Din porunca Regele meu, mi-am dăruit viaţa Înălţimii Voastre. Dar câinele nu pot să vi-l dau, din moment ce sunt în viaţă”. La plecare, Ţarul tot ne-a luat ceva: Basarabia!
Caesar merită o statuie, iar marele iubitor de animale Marius Marinescu, şi mai ales soţia sa, doamna Liliana, vor să-i facă o statuie. Au banii, au sculptorul, aşteaptă locaţia Primăriei! Abia aştept un refuz, un motiv oricare ar fi el, pentru a împiedica ridicarea acestei statui. Pentru câinele Caesar voi face moarte de om!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Femeia carbonizată în propria mașină a strigat după ajutor. Martorii au folosit extinctoare: „Era cu mâna sus”
Știrileprotv.ro
Femeia carbonizată în propria mașină a strigat după ajutor. Martorii au folosit extinctoare: „Era cu mâna sus”
Ce a postat Dana Budeanu, după înmormântarea fostei sale soacre, Delia Budeanu. Florile pe care i le-a dus au o semnificație neașteptată
Viva.ro
Ce a postat Dana Budeanu, după înmormântarea fostei sale soacre, Delia Budeanu. Florile pe care i le-a dus au o semnificație neașteptată
Dana Budeanu, gest sublim la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cum și-a făcut apariția la funeraliile de la Ghighiu: "Mi-a influențat nu doar cariera, ci și viața"
Libertateapentrufemei.ro
Dana Budeanu, gest sublim la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cum și-a făcut apariția la funeraliile de la Ghighiu: "Mi-a influențat nu doar cariera, ci și viața"
Netflix, decizia pe care nu o vrea niciun român. Când vor fi introduse abonamente cu reclame și în România
FANATIK.RO
Netflix, decizia pe care nu o vrea niciun român. Când vor fi introduse abonamente cu reclame și în România
Bănel Nicoliță nu se mai ascunde! S-a afișat pentru prima dată în public alături de noua iubită, după 4 ani de relație: „Ea mi-a fost alături și la bine, și la greu”
GSP.RO
Bănel Nicoliță nu se mai ascunde! S-a afișat pentru prima dată în public alături de noua iubită, după 4 ani de relație: „Ea mi-a fost alături și la bine, și la greu”
Ce să pui în murături ca să nu se înmoaie și să rămână crocante. Un bucătar a dezvăluit secretul pe care toate gospodinele trebuie să-l știe
FANATIK.RO
Ce să pui în murături ca să nu se înmoaie și să rămână crocante. Un bucătar a dezvăluit secretul pe care toate gospodinele trebuie să-l știe
Cum s-a îmbrăcat Dana Budeanu la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cu ochelari fumurii, rochie neagră din dantelă și o blană de lux, stilista a atras toate privirile la biserică! FOTO
Unica.ro
Cum s-a îmbrăcat Dana Budeanu la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cu ochelari fumurii, rochie neagră din dantelă și o blană de lux, stilista a atras toate privirile la biserică! FOTO
3 filme despre educație financiară și bani. Trebuie neapărat să le vezi!
Financiarul.ro
3 filme despre educație financiară și bani. Trebuie neapărat să le vezi!
Ce pedeapsă a primit proprietarul unui câine Akita, care a muşcat un copil de faţă
Observatornews.ro
Ce pedeapsă a primit proprietarul unui câine Akita, care a muşcat un copil de faţă
Horoscop 22 octombrie 2024. Gemenii vor reuși să se sustragă destul de ușor în situațiile care se tensionează fără vreun motiv clar
HOROSCOP
Horoscop 22 octombrie 2024. Gemenii vor reuși să se sustragă destul de ușor în situațiile care se tensionează fără vreun motiv clar

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI