Mircea Baniciu îi cântă ilegal piesele
Câţi bani cereţi pentru un concert?
15.000 de euro, plus taxe! Cântăm între două şi patru ore, în funcţie de dorinţa fanilor. Dar Covaci nu face şuşe ieftine! Cânt cu muzicieni consacraţi, cu orchestră, cu invitaţi de marcă… Normal, sunt cheltuieli… Dar nu-mi bat joc de oameni.
Revenind, Baniciu cântă ilegal anumite piese de la Phoenix?
Sigur că da. Păi, eu, Nicu Covaci, am 150 de compoziţii, Joji Kappl vreo 7-8, iar Baniciu doar una! Domnilor, doar una!
Care?
Andrii Popa. Voi ştiţi că eu nu mai cânt această piesă la concertele Phoenix? Au cerut-o oamenii şi le-am explicat că e a lui Baniciu şi că n-o mai pot cânta. Dar pe el îl doare în cot.
Adică?
Păi, face bani buni cântând compoziţiile mele: “Mica Ţiganiadă”, “Mugur de fluier”, “Nunta”, “Fata verde ”, “Te întreb pe tine soare”… Ehe…
Dar la compunerea acestor piese celebre n-a contribuit şi domnul Baniciu?
Ce contribuţie, că Baniciu nici nu era în Phoenix când cântam, de exemplu, “Canarul” sau “Vremuri”… Piesele mele sunt înregistrate la UCMR (n.r. – Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România). Toate! La proces, ei susţin că i-am fraierit, că am trecut, în tinereţe, toate melodiile pe numele meu. Aiurea! Sunt la UCMR piese înregistrate în aceeaşi perioadă pe numele lui Kappl. Ce-i corect e corect! Să-i văd pe unde vor scoate cămaşa când se va finaliza toată tărăşenia. Baniciu îmi cântă acum piesele, motivând că nu artistul trebuie să predea lista cu melodiile la UCMR înainte de fiecare concert, ci organizatorul. Aşa se spală pe mâini de tot, cântă ce n-a visat să compună vreodată şi încasează bani frumoşi.
Cere 450.000 € despăgubiri
Ce se va întâmpla dacă veţi câştiga procesul?
Le voi cere câte 150.000 de euro despăgubire! Lui Baniciu, lui Kappl, lui Mani Neumann! În total, 450.000 de euro pentru piesele furate! Apoi, voi susţine cu aceşti bani proiectele tinerilor artişti, voi ajuta copilaşii bolnavi şi, nu în ultimul rând, îmi voi cumpăra o ladă cu bere!
Sunteţi un om bogat, aţi strâns avere?
Bogat? Doar în trăiri! Am trăit într-o viaţă cât alţii în zece! Am fugit din ţară să-mi găsesc libertatea, iar mama a plătit cu viaţa fuga mea de comunism. Dar asta este o altă poveste. Revenind, n-am strâns averi. Locuiesc în Spania, la Moraira, pe ţărmul Mediteranei. Nu mă dau banii afară din casă! Sunt zile în care mănânc doar pită uscată, dar mi-am păstrat demnitatea! Vă spun cu mâna pe inimă că nu se poate trăi doar din Phoenix, doar din concerte. Sunt mult prea rare.
Aţi împlinit 66 de ani în primăvară… Vreun gând de retragere?
Să ştiţi că-mi închipui clipa când, satisfăcut de ce-am lăsat în urma mea, voi lua loc într-o sală de concerte şi voi aplauda o tânără formaţie Phoenix. Nu Nicu Covaci e important, ci mesajul pe care îl transmite Phoenix. El trebuie să meargă mai departe. Dar, până atunci, mai am proiecte în desfăşurare…
Mai exact?
Anul viitor, vreau să susţinem un turneu în România. Banii obţinuţi din bilete sau din sponsorizări vor fi folosiţi la construirea de spitale pentru copii. Eu nu vreau decât suma modică pe care o încasăm la orice concert. Anul acesta, la Ploieşti, s-au adunat în două ore 100.000 de euro. Bănuţii au fost folosiţi pentru înfiinţarea unei secţii de pediatrie. Am simţit că putem ajuta şi asta m-a bucurat enorm.
Alte proiecte?
AnteMioriţa. Am fost pe Valea Timocului, în Serbia, unde mai trăiesc încă mulţi români. Am cules o variantă inedită a Mioriţei. O veţi asculta, muncesc încă la ea. E ceva diferit. De asemenea, lucrez la volumul doi al cărţii în care îmi povestesc viaţa. Vor fi lucruri noi, neştiute decât de foarte puţini oameni.
În anii 70, făceau 500.000 de lei la un concert
Dacă în prezent Nicu Covaci nu mai obţine cine ştie ce câştiguri din concertele cu trupa Phoenix, nu acelaşi lucru se poate spune despre perioada anilor 70, când, tineri fiind, Covaci şi prietenii săi umpleau stadioanele în România. “Era bătaie pe Phoenix. Cântam direct pe stadion, pentru că veneau oamenii buluc. Produceam cam 500.000 de lei la un singur spectacol – o sumă uriaşă pentru acea vreme – (n.r. – un salariu bun era în jur de 1.500 de lei). Să nu vă gândiţi însă că am pupat vreodată toată această sumă fabuloasă! Nici pomeneală! Comuniştii, prin consilierii judeţeni sau prin cei care lucrau la Cultură, luau grosul, adică 90% din bani! Noi ne alegeam doar cu 50.000 de lei. Oricum, era o sumă fantastică”, rememorează Covaci. “Din aceşti bănuţi, opream 5% pentru instrumente, pe care le cumpăram direct de la Londra, iar restul îl împărţeam cu băieţii. Le-am făcut la fiecare carnete la CEC, aveau câte 60.000-70.000 de lei de căciulă bani lichizi. Visau doar maşini scumpe… Ehe”. Covaci zâmbeşte, cu ochii pironiţi în gol… “Amintiri, dragii mei, amintiri…”.