Văzând că PDL, UNPR şi grupul minorităţilor nu au suficienţi deputaţi, (n.r.169) reprezentanţii Opoziţie au plecat din sală, ei fiind convinşi că atât Legea asigurărilor Sociale cât şi cea „Maidanezilor” nu vor putea fi adoptate.
De altfel, Puterea nu a reuşit să adopte nici două legi trimise de preşedintele Băsescu pentru reexaminare, acestea fiind respinse de Opoziţie. Menţionăm că adoptarea Legii asigurărilor sociale este o prioritate legislativă, întrucât bugetul pe 2012 se construieşte şi după normativele acestei legi.În jurul orei 18.20,preşedintele de şedinţă, Ioan Oltean a suspendat lucrările Camerei Deputaţilor, constatând că în sală sunt doar 161 de deputaţi.Astfel, maidanezii mai scapă de euthanasiere încă o săptămână.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Gestul pe care Cristela Georgescu i l-a făcut ieri soțului ei, la ieșirea de la Parchet. În mijlocul mulțimii, soția lui Călin Georgescu a atras toată atenția. Oamenii care au văzut-o au început să vorbească despre Elena Udrea / FOTO
Viva.ro
Reacția dură a lui CTP după ce Călin Georgescu a fost plasat sub control judiciar: "E un grandomaniac mincinos patologic, dispus să recurgă la orice...”. De nebănuit ce tocmai s-a aflat
Libertateapentrufemei.ro
WOW! Cum arată mama MISS a lui Elon Musk. Maye Musk are o poveste de viață ieșită din comun. Și-a crescut singură copiii, batjocorită de fostul soț, care era plin de bani
Adevarul.ro
Intrigile și jocurile politice ale așa-zişilor suveraniști. Expert: „El are capacitatea să ia voturi și de la Călin Georgescu, dar și de la USR, PSD și PNL”
Elle.ro
Care este acum relația dintre Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman, la 4 ani de la despărțire. Confesiunea actriței: „Nu pot să spun prieteni, suntem…”
Unica.ro
„Mă arestează din stradă”. Călin Georgescu i-a trimis un mesaj audio influencerului Mario Nawfal înainte de a fi ridicat de Poliție! Ce a publicat apoi bărbatul pe X, rețeaua lui Elon Musk
Observatornews.ro
Nu e prima dată când Călin Georgescu face salutul legionar. Surse: Potra i-a dat bani în campanie şi o maşină de 100.000 de euro
HOROSCOP
Horoscop 28 februarie 2025. Fecioarele au un moment esențial, în care își vor stabili direcția de evoluție pentru perioada următoare