Bilantul DNA a fost un soi de numaratoare gen Pristanda. Nicidecum o autoanaliza rece, profesionista, obiectiva. Daniel Morar s-a impaunat iarasi cu ‘numarul de dosare solutionate’, a invocat din nou lista de demnitari corupti demascati, s-a imbatat inca o data cu apa rece, deoarece nici unul nu e dupa gratii. Dupa trei ani de mandat, n-am aflat mai nimic despre randamentul acestei institutii, care inghite (dotari, salarii si sporuri exorbitante) imense fonduri europene si bugetare. Nu se poate vorbi despre eficienta aducand drept argument deschiderea unor dosare nefinalizare apoi imbatabil. Boala de care, de altfel, DNA sufera inca de la infiintarea acum sase ani si care a consolidat parerea ca institutia se manifesta mai mult ca un instrument de rafuiala politica decat de justitie implacabila. Daniel Morar acuza modificarile legislative si insinueaza ca instantele sunt tolerante. Dar sare cu gratie peste gafele procedurale, chiar peste abuzurile subalternilor sai, peste tergiversarea nepermisa a sute de dosare, peste aducerea la DNA a unor procurori subcalificati, peste ignorarea semnalelor din presa, peste noianul de reprosuri ale CSM.

Aparent paradoxal, Daniel Morar e totusi un principal obstacol in calea unor alegeri anticipate. Nici PNL, nici PSD, PC sau UDMR nu vor ca, daca ar cadea acum liberalii, la Justitie sa vina vreun pedelist care ar propune presedintelui in august, cand ii expira mandatul, mentinerea in functie a lui Morar. Cele patru partide cu dosare grele la DNA au inca nevoie – cel putin pana in august – de un ministru de justitie liberal, care sa promoveze el un alt procuror sef. Intr-un fel, ghidonarea DNA devine mai importanta decat restul de guvernare in sine. Asa ca, din acest unghi, Daniel Morar devine un fel de proptea pentru Cabinetul Tariceanu.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Sondaj AtlasIntel alegeri prezidențiale 2024. George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi
Știrileprotv.ro
Sondaj AtlasIntel alegeri prezidențiale 2024. George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi
Ce scrie în testamentul lui Silviu Prigoană! L-a făcut înainte să moară: „Am dat copiilor mei ce li se cuvine. E umilitor pentru...”
Viva.ro
Ce scrie în testamentul lui Silviu Prigoană! L-a făcut înainte să moară: „Am dat copiilor mei ce li se cuvine. E umilitor pentru...”
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Ele sunt cele trei zodii care trec printr-o transformare totală după 1 decembrie. Se îndeplinesc dorințe, se câștigă bani, iar evenimente neașteptate au loc
FANATIK.RO
Ele sunt cele trei zodii care trec printr-o transformare totală după 1 decembrie. Se îndeplinesc dorințe, se câștigă bani, iar evenimente neașteptate au loc
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS: „Suntem în permanent contact!”
GSP.RO
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS: „Suntem în permanent contact!”
Pepe, declarații emoționante despre soția lui, Yasmine, și cum i s-a schimbat viața de când au devenit un cuplu: „Dacă nu ar fi fost ea, nu știu cum m-aș fi descurcat...”
Elle.ro
Pepe, declarații emoționante despre soția lui, Yasmine, și cum i s-a schimbat viața de când au devenit un cuplu: „Dacă nu ar fi fost ea, nu știu cum m-aș fi descurcat...”
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Cât de puternică este "Oreșnik", misterioasa rachetă nouă cu care Rusia a lovit Ucraina
Observatornews.ro
Cât de puternică este "Oreșnik", misterioasa rachetă nouă cu care Rusia a lovit Ucraina
Horoscop 22 noiembrie 2024. Peștii se bucură de simpatia unor persoane speciale și caută să-și amplifice aprecierea față de propria persoană
HOROSCOP
Horoscop 22 noiembrie 2024. Peștii se bucură de simpatia unor persoane speciale și caută să-și amplifice aprecierea față de propria persoană

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI