După colindat, o nouă tradiţie a apărut pe plaiurile mioritice: SMS-uitul.Nu- i sărbătoare maiacătări să nu ţi se umple telefonulde mesaje. Unele haioase, alteleseci, dar, în general, omul simte nevoia să scrie. Nu degeaba românul e născut poet, iar Crăciunul, Anul Nou şi Paştele sunt trei motive binecuvântate pentru a ne exercita talentele literare. Nu mă delimitez de acest nou obicei, pentrucă nici n-aş avea cum. La început, refuzam să dau astfelde mesaje. SMS-ul mi se părea ceva straniu, impersonal. Rece ca un mesaj de condoleanţe, fără valoare sufletească. Mai mult o obligaţie decât o urare. Treptat, am cedat şi eu sub presiunea socială, m-am încovoiat. Nu puteam, ca timp fizic, să vorbesc la telefon cu toţi cei care aş fi vrut. În plus, eram inundat de mesaje, iar cei şapte ani de acasă spun că elegant şi de bun simţ este ca măcar să întorci urările.
„Doamne, dar ce comunicativ este românul”, au spus cei de la Nokia când prospectau piaţa. Finlandezii rămăseseră uimiţi de capacitatea autohtonilor, de dorinţa lor de a avea cât mai multe telefoane mobile. Nu existaangrosist sau patron de baracă să nu aibă două-trei celulare. Evident, un simbol al bunăstării, un sceptru al puterii, care trebuia fluturat în faţa celorlalţi. Slavă Domnului, nebunia a mai încetat, iar numărul mobilelor pe cap de locuitor s-a mai redus. E drept că numărul rămâne mare, până şi puştii de la grădiniţă părând a fi interesaţi de bursele internaţionale, din moment ce sunt posesori de mobile. Până la urmă, noul obicei cu SMS-uitul nu-i cel mai mare rău din lume. Demonstrează că românul vrea să împărtăşească şi celorlalţi bucuria lui. Aşa că SMS-uială plăcută!

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce trebuie să pui pe rafturile de pe ușa frigiderului. Experții au dezvăluit cum să ții alimentele la rece, ca să reziste cât mai mult timp
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui pe rafturile de pe ușa frigiderului. Experții au dezvăluit cum să ții alimentele la rece, ca să reziste cât mai mult timp
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Observatornews.ro
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI