Constantin Zotta, fost director general al FC Vaslui, actual conducător la Rapid, e acuzat că a contactat trei jucători ai FC Vaslui, propunându-le contracte avantajoase şi încercând să-i manipuleze pe aceştia chiar înaintea meciului dintre cele două echipe, pentru a crea un dezavantaj clubului moldovean la momentul disputării partidei, explică sursa citată.
Zotta, acuzat oficial de blat
FC Vaslui cere sanţionarea lui Zotta, „pentru că a conspirat sau a făcut înţelegeri pentru a influenţa rezultatul unui joc într-o manieră incompatibilă cu etica sportivă şi principiile de conduită prevăzute de acest regulament”, cu o penalitate sportivă de minim 200.000 de lei, cu interzicerea oricărei activităţi legate de fotbal de la 1 la 2 ani, respectiv, aplicarea sancţiunii declarării persona non-grata.
Comisia de Disciplină a LPF a amânat, miercuri, analizarea plângerii formulate de FC Vaslui la adresa preşedintelui executiv al FC Rapid, Constantin Zotta, pentru data de 8 februarie. În 22 decembrie 2011, Comisia anunţase că va analiza acest caz în 18 ianuarie, iar miercuri, membrii au decis amânarea până la 8 februarie.
Giuleştenii au bătut în prelungiri, prin golul lui Nicolae Grigore
Rapid a învins pe FC Vaslui cu scorul de 3-2 (2-1), pe 20 decembrie, în deplasare, în ultimul meci din etapa a 18-a a Ligii I de fotbal, prima din retur, dar şi ultima din prima parte a campionatului. Moldovenii au deschis scorul prin brazilianul Wesley (12). În decurs de numai 5 minute, soarta partidei s-a schimbat: Deac a profitat de două gafe ale lui Zmeu (35, 40), iar Pavlovic a fost eliminat (36) pentru al doilea cartonaş galben. După pauză, arbitrul Kovacs l-a eliminat gratuit (al doilea galben) pe Deac (54), iar apoi Adailton a restabilit egalitatea (63), dintr-o lovitură liberă la care portarul Coman a fost neatent. Rapid a dat lovitura în prelungirile partidei, prin Nicolae Grigore (90+1), la o fază tratată cu superficialitate de defensiva improvizată a gazdelor.