La 7 ani de la ultimul eveniment Local Kombat desfăşurat la Cluj-Napoca, Eduard Irimia Promotions va organiza SuperKombat World Grand Prix, a doua gală anuală a circuitului transmis în direct în peste 70 de ţări. Una dintre surprizele pregătite de promotor este faptul că a reuşit să-i adune pe cei mai buni luptători români ai momentului. “Cu excepţia lui Cătălin Moroşanu, care va lipsi, vor participa cei mai în vogă sportivi români, cunoscuţi la nivel internaţional. Am luat această decizie deoarece luna mai va fi una foarte importantă în condiţiile în care cel mai mari promoţii de stand-up din lume vor organiza gale, aşa că vrem să demonstrăm faptul că luptătorii români pot face un spectacol la nivel înalt”, a declarat promotorul Eduard Irimia.
Mai mult, pe viitor, Irimia vrea să se bazeze în special pe tinerele talente, începând deja o campanie pentru descoperirea de noi eroi, primul pas fiind făcut la Târgu Jiu, pe 30 martie, când a fost organizată gala “Bodyguardul – Revelaţia”, Răzvan Benche a primit deja şansa de a lupta în SuperKombat, urmând să deschidă şi show-ul de pe 12 mai de la Cluj-Napoca. Următoarea preselecţie va avea loc pe 4 mai, la Deva, când are loc cea de-a doua semifinală a show-ului „Bodyguardul – Forţe Speciale”.
În cadrul evenimentului din Sala Sporturilor este programată şi o piramidă de patru, în care se vor bate sportivi din patru ţări, printre aceştia numărându-se şi Raul Cătinaş. În prima semifinală, lugojeanul se va duela cu britanicul Daniel Sam, în timp ce în al doilea meci surinamezul Jairzinho Rosenstruik, cel care l-a făcut KO pe Benny Adegbuy la Frankfurt, îl va întâlni pe colosul polonez Wiesław Kwasniewski.
Cel mai aşteptat moment al serii va fi meciul pentru titlul mondial SuperKombat la categoria 85 de kilograme, pe care va încerca să-l cucerească una dintre cele mai mari speranţe ale României, Bogdan Stoica, deţinător şi al centurii WAKO Pro Intercontinental. Adversarul acestuia urmează să fie anunţat în perioada imediat următoare. Întâlnirea va avea loc sub ochii uneia dintre legendele K-1, Peter Aerts, invitat de Eduard Irimia la Cluj-Napoca.
Super-Fight:
Răzvan Benche (România) – TBA (n.r. To be announced)
Piramidă:
Meci rezerve: Benjamin Adegbuy (România) – Sammy Tevette (Olanda)
Semifinale: Raul Cătinaş (România) – Daniel Sam (Marea Britanie)
Semifinale: Jairzinho Rozenstruik (Surinam) – Wiesław Kwasniewski (Polonia)
Super-fights:
Andrei Stoica (România) – Rodney Glunder (Olanda)
Sebastian Ciobanu (România) – Redouan Cairo (Surinam)
Alexandru Lungu (România) – TBA
TITLUL MONDIAL SUPERKOMBAT -85 DE KILOGRAME
Bogdan Stoica (România) – TBA