Huawei Discovery n-are treabă dacă face baie în chiuvetă
Am auzit recent de acest telefon făcut de chinezi. Şi cum producătorii îl laudă drept un mobil foarte rezistent, am vrut să văd ce-i poate “pielea cauciucată” şi l-am testat! L-am băgat sub jetul de apă de la chiuvetă şi l-am lăsat acolo 15 minute.
L-am scos din apă, recunosc cu ceva emoţii, fiindcă nu mă aşteptam să mai funcţioneze. Dar, surpriză. Tocmai când mă uitam îngrozită cum se scurg picăturile de pe el, mobilul a sunat. Funcţiona perfect. Nici n-ai fi zis că făcuse scufundări cu câteva minute în urmă. Buuun, apa ca apa, dar oare cafeaua caldă îi “place”?, m-am întrebat. Am luat telefonul, şi cu un sadism pe care nici chiar eu nu am fost în stare să mi-l explic, am vărsat lichidul pe “tehnologie”. Rezultatul? Aparatul a supravieţuit, înseamnă că e nevoie să trecem la experimente mai dure.
Aşa că am luat mobilul şi l-am aruncat pe scări. A zdrăngănit, a trosnit, a bufnit, dar, spre marea mea surpriză, când l-am luat de pe jos, n-avea nimic şi funcţiona perfect. Explicaţia pentru care aparatul e atât de rezistent este că are o carcasă din cauciuc, iar bateria e protejată de un capac special care se prinde cu şurub. Pe lângă faptul că e foarte rezistent la apă şi la şocuri, Huawei Discovery are şi o baterie care ţine până la 5 zile. Numai că nu e un smartphone, nu are touchscreen, deci nu e un telefon de fiţe, fiind creat în special pentru excursionişti. Modelul se va găsi pe piaţă de anul viitor, în magazinele de specialitate şi va costa circa 150 de euro.
Ce ne-a plăcut:
• Rezistă la apă, la şocuri
• Bateria are o durată de viaţă de până la 5 zile
• Are busolă şi GPS
Ce nu ne-a plăcut:
• Designul nu e modern
• Are un ecran mic
• Camera foto e de 2 megapixeli
• Nu filmează
Sony Ericsson, mic, rezistent şi foarte şic
Smartphone-ul Xperia Active de la Sony Ericsson a fost lansat recent, dar pentru cei care vor un telefon şic şi rezistent la apă, îl recomand cu încredere. Are touch-screen, un meniu simplu şi e foarte uşor de purtat, fiind mic şi cântărind puţin. N-am avut milă şi l-am băgat şi pe Xperia Active sub apă. L-am ţinut 10 minute într-un vas. Să vezi aici emoţii. Nu credeam că sistemul touchscreen va mai funcţiona după contactul cu apa. Dar a mers. Şi i-am putut da comenzi chiar şi cu degetele ude.
Aparatul vine în cutie şi cu o husă specială care te va ajuta la vară la piscină, să-l prinzi de braţ şi să înoţi cu el. Ca dotări stă foarte bine: are cameră foto de 5 megapixeli cu autofocalizare, recunoaştere facială, stabilizare a imaginii, bliţ LED şi înregistrare video.
Ca sistem de operare are Android 2.3 Gingerbread, are memorie internă de 1 GB, dar i se poate ataşa un slot microSD de până la 32 GB. Are radio, GPS şi, foarte interesant, aplicaţia iMapMyFitness, cu ajutorul căreia îţi poţi urmări evoluţia zilnică a performanţelor sportive. Bateria ţine până la 5 ore de vorbit încontinuu. Costă în jur de 1.300 de lei.
Ce ne-a plăcut:
• Are touchscreen şi merge bine
• Este mic (dimensiuni 92 x 55 x 16,5 mm) şi uşor (110 grame)
• Rezistă la convorbiri, peste 3 ore
• Filmează HD
Ce nu ne-a plăcut:
• Deşi are cameră foto de 5 megapixeli, pozele făcute în interior nu sunt reuşite
Motorola Defy, telefonul pentru aventurieri
Când vine vorba de Motorola Defy, nu ţi-e ruşine să te afişezi cu el la o întâlnire de afaceri sau chiar să-l iei când ieşi la agăţat. E un smartphone cu touchscreen de 9 cm, care este rezistent la apă şi la şocuri.
Am vărsat pe el un pahar plin cu apă. Şi după aceea l-am ţinut aşa ud mai bine de 10 minute, lăsându-l să se usuce singur. Nici în cazul acestui telefon apa nu a avut un efect nociv. Aparatul a funcţionat fără probleme şi după testul nostru extrem. În plus, telefonul e rezistent şi la nisip, praf şi şocuri. Şi la capitolul caracteristici tehnice stă bine. Motorola Defy are GPS, o memorie de 2 GB, dar i se poate adăuga un card microSD de până la 32 GB şi are o baterie bună, care ţine până la 6 ore dacă vorbeşti încontinuu.
Poţi să descarci pe el câte jocuri şi softuri vrei cu ajutorul celor peste 100.000 de softuri disponibile pe Android Market şi, de asemenea, oferă acces la serviciile Google. Motorola Defy Plus va fi disponibil în magazinele COSMOTE şi Germanos la preţuri începând de la 471 de lei împreună cu abonamentul COSMOTE XXL (de 24,80 euro/lună, cu mii de minute şi sms-uri naţionale şi internaţionale) sau la 1.199 de lei fără abonament.
Ce ne-a plăcut:
• Ecran tactil mare, permite accesarea mai multor pagini web cu conţinut Flash şi vizualizarea pozelor şi a videoclipurilor la o rezoluţie mare
• Are cameră foto de 5 Mp
• Are tehnologie CrystalTalk PLUS care amplifică vocea
• Poate fi personalizat uşor de oricare utilizator
Ce nu ne-a plăcut:
• Camera foto nu face poze foarte bune în exterior
fotografii: Vlad Chirea și Robert Hanciarec