Cunoscuţii lui Raul- Andrei Chirilă au povestit că tânărul de 18 ani avea permis de puţin timp şi era foarte pasionat de maşini, aşa că permanent ieşea la plimbare. Din păcate, nici sâmbătă seară, când a mers cu prietenii la o petrecere, Raul nu a lăsat maşina acasă, ba chiar a ales să se urce la volan şi după ce a băut. Tânărul din Sârbova a fost oprit, în jurul orei 3.30, de poliţiştii Biroului Rutier Timişoara pe Calea Aradului din municipiu. “În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care tânărul a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, au mai declarat reprezentanţii IPJ Timiş, care i-au dat lui Raul o amendă şi i-au suspendat permisul.
Oprit de poliţie cu trei ore înainte
Chiar şi cu un dosar penal deschis pe numele său şi, probabil, încă având alcool în sânge, tânărul a ales să se urce din nou la volan pe drumul spre casă. De această dată, nimeni nu l-a mai putut salva. La ora 6.30, după doar trei ore de la incident, Raul a fost implicat într-un accident mortal. “Tânărul a condus un autoturism pe DJ 592, iar la kilometrul 22 a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu parapetul unui cap de pod. În urma accidentului, tânărul de 18 ani a decedat”, a declarat Mirela Drăghicioiu, purtător de cuvânt al IPJ Timiş. Familia şi prietenii tânărului sunt devastaţi de când au aflat vestea.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro