Tuturor celor care citesc acum cartea lui Marius Mocanu sau ascultă discursurile sale motivaţionale le vine greu să creadă că, în urmă cu doar şase ani, constănţeanul dormea sub cerul liber, în toiul iernii la -20 de grade şi doar alcoolul îi ţinea de cald.
Nepot de preot, fiu de veterinar, el însuşi un bărbat cu familie şi de carieră, Mocanu ajunsese să bea trei sticle de coniac pe zi, după cum el însuşi mărturiseşte. Timp de 15 ani a fost alcoolic şi nici măcar fiica sau soţia sa nu au reuşit să îl convingă să renunţe la acest viciu.
“Soţia m-a părăsit, dar nu pentru că nu mă mai iubea, ci pentru că îi ea frică să nu mor cu ea în pat”, mărturiseşte Marius, care a încercat chiar să se şi sinucidă.
A scris un bilet de adio, a înghiţit un pumn de medicamente tot cu alcool, dar, în loc să moară, în toiul nopţii s-a trezit ca să mai bea puţin.
A stat şase zile în comă
“N-am mai găsit nici o picătură în casă, aşa că am plecat să cumpăr. În faţa blocului mi s-a făcut rău şi am ajuns la spital”, îşi amint e ş t e constănţeanul episodul care l-a marcat definitiv.
După şase zile în care a stat în comă, şi-a revenit printr-o minune, iar norocul său a fost medicul care nu doar l-a salvat, ci i-a şi schimbat viaţa.
“Mi-a spus că în clipa în care plec din spital am două drumuri: unul spre cârciumă şi altul spre cimitir. A treia variantă ar fi să iau un taxi, să merg acasă şi să uit de băutură. Când am ieşit însă, tot spre cârciumă m-am uitat, dar era închis. Atunci am văzut un taxi care avea uşa deschisă şi m-am urcat”, povesteşte Marius la şase ani de la acel episod.
De atunci, nu a mai băut nici un strop de alcool, şi-a recăpătat familia şi s-a apucat de scris, iar volumul său “Cum să reuşim în viaţă” a fost lansat recent.
În plus, constănţeanul ţine şi seminarii de cunoaştere personală la care încearcă să ajute alţi oameni cum să îşi depăşească temerile şi să gândească pozitiv.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro