Acum, după 20 de ani, Daniel Cosmin Ştefănescu îşi permite să spună tuturor că nu el e asasinul Mihaelei Runceanu. Zice, cu patos, că e victima unui complot misterios pus la cale de fosta Securitate şi că a făcut puşcărie nevinovat. Bărbatul nu convinge însă pe nimeni, mai ales că anchetatorii nu numai că i-au probat oribilul asasinat, dar au şi aflat că, înainte de a o ucide pe cântăreaţă, individul a vrut să-şi omoare iubita şi pe copilul acesteia, în vârstă de şapte ani.
Legătura dintre Daniel Ştefănescu, pe atunci în vârstă de 21 de ani, şi Ioana Barbu, zisă Giulia, s-a înfiripat, într-o seară, la sfârşitul lunii februarie a anului 1989, când cei doi s-au cunoscut în locuinţa Danielei Micu, o prietenă comună. Chiar din acea noapte, după o partidă pasională de amor, tânărul s-a mutat în casa femeii – mai mare decât el cu opt ani şi mamă a unui băieţel de şapte ani.
Crezând că o poate întreţine, Ştefănescu îşi convinge iubita să renunţe la serviciu, spunându-i că părinţii lui – oameni cu stare şi relaţii în mediile comuniste – îi vor găsi o slujbă pe măsură. Numai că femeia a rămas fără serviciu, datoriile s-au adunat ameţitor, iar certurile dintre cei doi au devenit ceva normal. De altfel, după asasinarea Mihaelei Runceanu, Giulia le-a spus anchetatorilor că ar fi vrut să rupă relaţia cu Daniel, dar nu a făcut-o de teamă. “Mă ameninţa întruna că nu voi scăpa de el şi că mă va omorî atât pe mine, cât şi pe copil”, a declarat ea la procuratură.
A bătut-o şi a strâns-o de gât
Că individul care i-a refuzat Mihaelei Runceanu dreptul la viaţă pentru a o jefui avea o fire violentă o dovedeşte şi corecţia pe care i-a aplicat-o Giuliei, cu o zi înainte de crimă. Pe 30 octombrie, Ştefănescu şi-a bătut iubita şi a strâns- o de gât. Câteva zeci de ore mai târziu, individul făcea acelaşi lucru şi cu Mihaela Runceanu, dar cântăreaţa nu a mai avut nici o şansă.
Concubina criminalului, arestată 53 de zile
Pe 13 noiembrie 1989, la două săptămâni de la crimă, Ioana Barbu, zisă Giulia, a fost arestată sub acuzaţia de favorizare a infractorului. A stat în puşcărie doar 53 de zile, până în 5 ianuarie 1990, când a fost eliberată prin decretul-lege de amnistie şi graţiere. Dintre lucrurile furate din casa Mihaelei, a căror provenienţă îi era cunoscută, Giulia îşi oprise ţigări, băuturi, farduri, deodorante şi ciorapi.