Era în anul 2009. Mihaela se antrena pentru un număr dificil la eşarfe. O mică neatenţie a făcut ca tânăra să cadă de la o înălţime de câţiva metri şi să-şi fractureze mandibula.
A fost nevoită să stea pe bară mai bine de un an, dar nu a renunţat niciodată la ideea că va mai face ceea ce-i place. Pentru ea nu a însemnat sfârşitul carierei, ci mai degrabă un imbold pentru a se antrena mai bine şi pentru a deveni ceea ce este acum.
Un artist care, la fiecare acrobaţie pe care o execută, îi lasă fără suflare pe spectatorii care umplu sălile Circului. Mihaela a prins microbul circului pe când era doar o fetiţă. Mama ei, care lucrează de mai bine de 30 de ani la Circul Globus din Bucureşti, a dus-o la un spectacol când avea câţiva anişori.
De atunci nu a mai putut să stea departe de lumea fascinantă din arenă. Dintr- un copil care privea uimit la acrobaţii care executau numere dificile la înălţime a ajuns să fie ea acel artist care să primească aplauze la fiecare spectacol.

La început a dansat step

La început a dansat step în trupa unor renumiţi clovni muzicali, iar mai târziu s-a apucat de acrobaţii. Şi nu a renunţat nici până-n ziua de azi.
Tânăra, acum în vârstă de 25 de ani, face parte din trupa Almas şi poate fi văzută în fiecare sâmbătă şi duminică, de la ora 15.00, în spectacolele Îngerii Albi şi Îngerii Albaştri din cadrul Galelor Circului ediţia a XIII-a.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Raed Arafat avertizează: ”Sfătuim populaţia, mai ales cei care au dezactivat RO-Alert, să-l reactiveze în telefoane”
Știrileprotv.ro
Raed Arafat avertizează: ”Sfătuim populaţia, mai ales cei care au dezactivat RO-Alert, să-l reactiveze în telefoane”
De nerecunoscut! Cum arată și cu ce se ocupă Adina Asăvoaiei, ”păpușa de la Glina”, la aproape 18 ani. Este model internațional și s-a schimbat mult, în ultimii ani
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată și cu ce se ocupă Adina Asăvoaiei, ”păpușa de la Glina”, la aproape 18 ani. Este model internațional și s-a schimbat mult, în ultimii ani
Bunica Anca Țurcașiu, imagini duioase de la botezul nepoatei Zoe: „Patru generații”. Fiul și nora solistei și-au creștinat fetița în ultima zi de vară
Libertateapentrufemei.ro
Bunica Anca Țurcașiu, imagini duioase de la botezul nepoatei Zoe: „Patru generații”. Fiul și nora solistei și-au creștinat fetița în ultima zi de vară
Șefa ANM, prognoză meteo îngrijorătoare. Cum va fi vremea până la finalul lui septembrie: “Sper din suflet să nu se întâmple”
FANATIK.RO
Șefa ANM, prognoză meteo îngrijorătoare. Cum va fi vremea până la finalul lui septembrie: “Sper din suflet să nu se întâmple”
Simona Halep are un nou antrenor: „Este și a fost mereu alături de mine”
GSP.RO
Simona Halep are un nou antrenor: „Este și a fost mereu alături de mine”
Soarele intră în semnul Fecioarei. Ce semne ne ghidează trecerea de la vară la toamnă
FANATIK.RO
Soarele intră în semnul Fecioarei. Ce semne ne ghidează trecerea de la vară la toamnă
Val de comentarii după cea mai recentă apariție a Nicoletei Luciu. 'Nu te mai recunosc' Cum arată acum vedeta / FOTO
Unica.ro
Val de comentarii după cea mai recentă apariție a Nicoletei Luciu. 'Nu te mai recunosc' Cum arată acum vedeta / FOTO
Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
Produsul pe care românii îl comandă o dată la două zile. Un bărbat din Constanţa a făcut 170 de comenzi într-un an
Observatornews.ro
Produsul pe care românii îl comandă o dată la două zile. Un bărbat din Constanţa a făcut 170 de comenzi într-un an
Horoscop 2 septembrie 2024. Fecioarele se încadrează foarte bine în atmosfera acestei zile, pentru că le invită la rigoare, ordine și disciplină
HOROSCOP
Horoscop 2 septembrie 2024. Fecioarele se încadrează foarte bine în atmosfera acestei zile, pentru că le invită la rigoare, ordine și disciplină

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI