Actorul Ion Haiduc a declarat că George Alexandru a fost un mare actor, un talent excepțional. ”Atunci când cineva din autorități îi atrăgea atenția să nu mai râdă, el spunea așa: Dacă îmi luați râsul, în ziua în care îmi veți lua râsul, eu voi muri. Iată că a venit o boală necruțătoare, i-a luat râsul. A fost cel mai vesel actor pe care l-am cunoscut, un mare actor, un talent excepțional, un foarte bun coleg, generos partener, nu am decât cuvinte de mare laudă despre el și un imens regret pentru dispariția fulgerătoare. Transmit familiei condoleanțe, atât părinților, cât și fratelui său, soției sale și prietenilor apropiați. Dumnezeu să-l odihnească!”, a afirmat Ion Haiduc, potrivit Agerpres.
DOLIU în lume filmului. Actorul George Alexandru A MURIT, la doar 58 de ani | VIDEO

Actorul Cristian Șofron a spus că a fost și nașul de căsătorie al lui George Alexandru, iar o mare parte din viața sa a fost legată de acesta.
”Pe lângă faptul că am fost colegi, eram și nașul lor de căsătorie. Pentru mine este o tragedie ce se întâmplă, o mare parte din viața mea, din tinerețea mea, a fost legată de George. A murit o parte din mine, e ceva care nu se va mai putea întoarce, nu am să mai pot râde cum am râs și nu am să mai pot trăi cum am trăit. În afară de copiii mei, de familia mea, George a însemnat enorm pentru mine și va însemna în continuare. Nu pot uita că el a debutat, practic, alături de mine. Mai glumeam câteodată și spunea că, în filmul lui Sergiu Nicolaescu în care el debuta, „Noi cei din linia întâi”, în glumă spunea că i-am fost un fel de mentor. Sunt atâția zeci de ani, deci o viață, în care am fost împreună și la bine și la rău”, a spus Cristian Șofron.
Actorul George Alexandru a murit, sâmbătă dimineață la Spitalul Fundeni, la doar 58 de ani. Trupul său va fi depus la Teatrul Nottara, luni, de la ora 11.00. Acesta va fi îmormântat, tot luni, la cimitirul Ghencea.
”Azi, 2.01.16 ne-a părăsit pentru totdeauna actorul George Alexandru (n. 1957). Acest prinṭ al teatrului ṣi al filmului românesc a înnobilat scena „Nottara”-ului vreme de 30 de ani. Luni, 4.01, de la ora 11, în holul Teatrului, unde va fi depus, colegii ṣi admiratorii îi vom spune ADIO”, se anunță pe site-ul Teatrului Nottara.
Foto: cotidianul.ro

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Neti Sandu a dezvăluit care va fi cea mai avantajată zodie în 2025. Va fi anul de grație al acestor nativi
FANATIK.RO
Neti Sandu a dezvăluit care va fi cea mai avantajată zodie în 2025. Va fi anul de grație al acestor nativi
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Unica.ro
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
Observatornews.ro
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc
HOROSCOP
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI