Mădălina Drăghici şi Ovidiu Pop au o poveste care pare a fi de fapt mâna destinului: “Seara ne-am văzut într-un bar, iar a doua zi ne-am cunoscut oficial la biroul lui de avocatură, unde am ajuns împreună cu o prietenă”, povesteşte actriţa. Cererea în căsătorie a venit la nici un an de la prima întâlnire: “M-a cerut în căsătorie la Roma, între coloanele Pantheonului”, mai spune Mădălina. Nunta este programată pe 21 iulie, la un centru de evenimente din Otopeni: “Meniul încă nu este bătut în cuie. Oricum, vom încerca să alegem preparate cât mai uşoare şi răcoroase, iar tortul trebuie să aibă neapărat fructe de pădure, preferatele mele. Vom avea doar 100 de invitaţi, căci până am fi ajuns la fiecare masă s-ar fi terminat nunta”, glumeşte Mădălina.
Verighetele sunt cumpărate din România, modelul ales de viitorii miri fiind unul simplu, din aur alb mat şi lucios. Rochia de mireasă va fi albă şi e inspirată din modele folosite în Grecia Antică.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință