Îi este frică de injecţii şi de ace
Însă, după ce a completat fişa medicală, prezentatoarea de la Kanal D a leşinat chiar la recepţia instituţiei. “Am ascultat o discuţie despre etapele prin care trebuie să trec pentru a dona sânge. Discuţia respectivă m-a speriat destul de tare şi m-am pierdut, pentru că mie îmi este foarte frică de ace, de injecţii”, a explicat Adelina. Ea a fost imediat dusă într-o cameră alăturată, unde a stat întinsă pe pat şi a fost consultată de doi medici. După 15-20 de minute, prezentatoarea emisiunii “D-Paparazzi” (difuzată de Kanal D) a plecat acasă, fără să mai doneze sânge, deoarece medicii i-au spus că nu poate face acest lucru din cauza tensiunii foarte mici. “Îmi pare nespus de rău”, a declarat Adelina pentru Libertatea.
A aflat că suferă de suflu sistolic
Veştile proaste au curs una după alta pentru Adelina. După ce şi-a revenit din leşin, ea a aflat că are probleme cardiace, mai exact un suflu sistolic. “Nici nu bănuiam că aş avea aşa ceva”, a declarat aceasta. Vedeta deja a stabilit cu buna sa prietenă, Raluca (care venise şi ea să doneze sânge), să meargă la un control la medicul Şerban Brădişteanu.
«Preotul îmbrăcat în civil a reuşit să-l împărtăşească pe Iura»
În weekendul trecut, maestrul Iurie Darie (83 de ani) a primit sfânta împărtăşanie. “Duminică a venit preotul Bogdan de la Biserica Sfântul Gheorghe şi l-a împărtăşit pe Iura”, a declarat Anca Pandrea, cea care, de mai bine de patru luni, stă prin spitale alături de iubitul ei. Actriţa a avut şi o rugăminte specială, l-a rugat pe preot să vină îmbrăcat în civil, pentru ca nu cumva hainele preoţeşti să îl sperie pe marele actor: “Părintele a obţinut o derogare şi, astfel, a putut să-l împărtăşească pe Iura al meu fără să mai poarte straie preoţeşti”.