Pentru prima dată, jurnaliştii-concurenţi au simţit pe pielea lor cum e în lumina reflectoarelor, “înţepati” de întrebările acide ale membrilor juriului, sub presiunea emoţiilor, dar mai ales sub lupa propriilor colegi de breaslă. Câştigătoarea titlului de Miss Presa a fost Alexandra Drăghici de la revista Vip, în timp ce Marius Niţă (Cancan tv) a fost considerat “frumusetea masculină”. Premiul de perspicacitate i-a revenit Ioanei Daconescu (EVZ şi Tabu). Impresionat de ţinutele Trends by Adina Buzatu, primarul Emanoil Savin i-a propus stilistului să organizeze o prezentare de modă la Castelul Cantacuzino din Buşteni care să completeze seria de evenimente excepţionale, pe care le-a organizat acolo de-a lungul timpului. Are totuşi un mare regret, acela că lipsa unui spaţiu potrivit nu îi permite să organizeze în Buşteni un meci al campionului mondial la box, Lucian Bute.
Sophia a furat privirile asistentei
Dintre vedetele prezente la eveniment, Sophia a furat toate privirile asistentei. Focoasa cantareata s-a simtit extraordinar si spune ca va participa in continuare la asemenea evenimente caritabile. De altfel, acest eveniment nu este primul la care solista participa. Numai in ultimul an, Sophia a participat la patru evenimente caritabile.
Scopul Galei Ziariştilor a fost strângerea de fonduri pentru ca două fete gemene, Adi şi Lulu, în vârstă de 26 de ani, să aibă o şansă la o viaţă normală. Cele două surori suferă de atrofie cerebeloasă şi necesită urgent un transplant de celule stem în China. 60.000 de euro este suma pe care atât organizatorii, cât şi cei implicaţi în acest evenimnt, speră s-o poată strânge.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!