În timpul campaniei pentru prezidenţiale, legea care iniţial fusese gândită să permită deţinuţilor (cu pedepse de sub 4 ani în cazul amnistiei şi până în 7 ani de închisoare în ceea ce priveşte graţierea, pentru fapte fără violenţă) să iasă din închisoare înainte de termen a fost transformată pe şest în monedă de schimb la negocierile dintre politicieni.
Dacă ar fi fost aprobată şi promulgată de preşedinte, iniţiativa legislativă depusă la Parlament de deputaţii Mădălin Voicu şi Nicolae Păun le-ar fi venit mănuşă multor infractori de rând, dar şi multor “vedete” aflate în prezent în spatele gratiilor. Oameni precum Sorin Ovidiu Vântu (2 ani de închisoare), fostul senator Cătălin Voicu (7 ani), fostul parlamentar George Becali (3 ani şi 6 luni), Relu Fenechiu (5 ani), Jean Pădureanu (3 ani şi patru luni), Gică Popescu (3 ani, o lună şi 10 zile) dar şi fostul premier Adrian Năstase (eliberat deja) ar fi putut să scape de pedepsele pentru care au ajuns la puşcărie.

«Greii», lăsaţi fără imunitate

Acum însă, visul lor, al tuturor celor de la zdup, s-a năruit. Imediat după ce şi cifrele oficiale l-au dat câştigător al alegerilor prezidenţiale, Klaus Iohannis le-a cerut parlamentarilor să revină la muncă şi să respingă de urgenţă legea amnistiei şi a graţierii. În plus, i-a lovit şi pe aleşii care se ascund în faţa imunităţii pentru a nu da cu subsemnatul în faţa procurorilor.
Senatorii Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu (cercetaţi în dosarul Microsoft), precum şi deputaţii Ioan Adam (anchetat în dosarul retrocedărilor de păduri), Mircea Roşca (acuzat de trafic de influenţă) şi Ion Diniţă (vizat în dosarul lui Aristotel Căncescu) ar putea fi puşi la dispoziţia Justiţiei dacă ai lor colegi parlamentari îl vor asculta pe cel care va conduce România în următorii 5 ani.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Orașele din România unde meteorologii anunță ninsori. Zilele cu zăpadă din ianuarie
FANATIK.RO
Orașele din România unde meteorologii anunță ninsori. Zilele cu zăpadă din ianuarie
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Facturile la energie, plafonate până la 1 aprilie. Cine sunt românii care vor avea facturi mai mici cu 30-35%
Observatornews.ro
Facturile la energie, plafonate până la 1 aprilie. Cine sunt românii care vor avea facturi mai mici cu 30-35%
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile
HOROSCOP
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI